Home » HOT, REPORTAJ FOODBLOG

Fotoreportaj Malta (1): scurt ghid turistic despre ce sa vizitezi, unde sa stai & faci plaja

6 July 2015 HOT, REPORTAJ FOODBLOG 10,721 views Un comentariuTrimite pe mail Trimite pe mail

Excursia din Malta de la inceputul acestei veri a fost facuta gratie sistemului PCR, care a permis cazare gratuita, fiindca altfel nu cred ca era in plan pentru cativa ani de acum incolo. Dar a fost bine ca s-a intamplat asa fiindca a fost si soare, a fost si mancare, a fost si plaja, au fost si calatorii prin toate punctele cardinale ale micutei tari.

In prima zi si poate chiar in a doua am avut o puternica impresie ca Malta, sau cel putin zona aceasta aglomerata, turistica (La Valetta, Gzyra, Sliema, San Julian) este o simpla infratire intre Bucuresti si mare. Ma gandeam ca ceva in genul asta ar fi fost Bucurestiul daca ar fi fost situat la mare.

M-am inselat destul de bine in restul vacantei, adica, mai exact, am cunoscut mult mai bine ce inseamna Malta, pe de-a intregul sau si, acum, la final, impresia este diferita: Malta este o tara mica, foarte aglomerata, plina de dealuri pietroase, stanci, nisip, tufisuri uscate, strazi intortocheate. Si oameni relaxati. Si mancare aproximativ buna, mai buna decat in multe alte tari, oricum. Si istorie complicata, dureroasa si bogata. Saracii maltezi, aproape tot timpul in istorie au fost cuceriti, subjugati sau storsi de bogatii naturale de cotropitori.

Un alt lucru care mi se pare ca da o caracteristica de baza Maltei este formidabilul mix de rase umane: sunt toate prezente aici, in aceasta micuta tara din mijlocul Mediteranei. Si totul pare o armonie simpla, relaxanta, cred ca Malta a fost una dintre tarile in care m-am simtit cel mai safe si natural din cele vazute in viata mea. Aflata destul de aproape de aceasta zona fierbinte a migratiei clandestine din nordul Africii, Malta este totusi ferita – momentan – de lucruri rele: vasele de imigranti nu ajung aici iar apele teritoriale sunt pazite destul de vartos de ceva ambarcatiuni NATO vazute chiar cu ochii mei.

In fine, ca punct negativ, sistemul public de transport din Malta – adica autobuzele (in principal + cateva vaporase), fiindca nu exista tren, metrou, tramvai – mi s-a parut execrabil. Este cea mai slaba experienta de acest fel pe care am avut-o in cele peste 30 de tari vizitate pana acum. Ori am nimerit prost, cand incepea sezonul de vara, ori a contribuit si faptul ca am avut un carucior mereu, ori ghinionul, pur si simplu. Ori poate pretul mic – 1,5 euro pe zi, indiferent cate calatorii faci. De fiecare data cand asteptam autobuzul stateam minim 30-45 minute, apoi primul autobuz ce venea era plin full, se lipeau fetele oamenilor pe interior de geamuri: urmau alte zeci de minute de asteptare pe o caldura de 30+ grade. Din a treia zi am renuntat la sistemul public de transport (de-altfel dotat cu autobuze noi, moderne, aer conditionat, etc)  si am luat autobuze private (gen drop on – drop off, turistice, etc).

Cam atat cu introducerea, hai sa povestesc un pic, cu ajutorul mai multor poze, cum am trait saptamana malteza.

Ce-am vazut

Am locuit intr-un apartament modern de bloc nou, in zona Gzyra, un fel de cartier adiacent capitalei La Valetta (situata la o aruncatura de bat, peste apa). Cand ieseam din bloc si taiam doua stradute mici de cartier ajungeam in acest loc:

IMAG5312

Oraselul Gzyra (conform standardelor urbane europene eu i-as zice cartier, insa maltezii chiar sunt convinsi ca aceste mici asezari sunt orase) este plin de case traditionale malteze care afiseaza cu mare mandrie si mai traditionalul balcon maltez:

IMAG5358

Apropo: foarte, foarte aglomerat in orasele Maltei, masini multe, spatii limitate, inghesuiala, dar nici macar aici nu se parcheaza pe trotuare. Bai fratilor, e Bucurestiul (si alte orase romanesti) chiar singura capitala din Europa in care poti parca fara probleme pe trotuarul pietonilor?

Daca o iei la pas din La Valetta ajungi apoi in Gzyra, apoi in Sliema, apoi in Saint Julian (zona preferata a tinerilor straini, britanici in special) mergand doar pe langa mare si clatindu-ti ochii cu peisaje interesante – nu am ce zice. Foarte interesant sa vezi marea la cativa metri de blocuri, restaurante sau gradinite.

IMAG5808-1

IMAG5795

IMAG5558

Capitala La Valetta

De La Valetta am auzit prima oara cand eram copil si Steaua a jucat candva in Cupa Campionilor cu Floriana La Valetta, campioana de atunci a Maltei. La Valetta este, cred, capitala cea mai mica a unei tari – cel putin in Europa. Este un fel de cetate – citadela – administratie publica, un monolit istoric ce se vede superb de peste apa, din Gzyra, orasul-cartier vecin. De fapt, din Gzyra in La Valetta cel mai usor se ajunge cu vaporasul, maximum 10 minute pentru 1,5 euro.

IMAG5366

Cum cobori de pe vaporas incepe urcusul spre capitala.

IMAG5369

IMAG5386

IMAG5392

IMAG5773

IMAG5790

IMAG5398

IMAG5400

IMAG5402

La Valetta nu este un loc in care sa te pierzi cu orele multe, cred ca doua – trei sunt suficiente. La intoarcere poti lua autobuzul spre Gzyra / Sliema, fiindca aici se afla terminusul multor statii asa ca ai sanse sa prinzi – in sfarsit – un autobuz.

Mdina – vechea capitala istorica

Undeva inspre vestul Maltei, pornind din aglomeratia urbana La Valetta – Gzyra – Sliema, la aproximativ o ora si un pic de mers cu autobuzul, se gaseste fosta capitala istorica Mdina, un orasel medieval extrem de frumos si pitoresc de unde se poate vedea intreaga panorama a Maltei. Mdina, situata pe un deal inalt, a fost capitala Maltei din antichitate pana in anul 1530.

IMAG5539

IMAG5459

IMAG5462

IMAG5466

IMAG5478

IMAG5480

IMAG5533

Ca sa va dati seama cat de mica este Malta: poza de jos este facuta din vestul tarii spre partea de sud si sud-est, pe care o cuprinde aproape in intregime.

IMAG5525

Insulele Gozo si Comino

Gozo este o insula mai mare, situata in nordul Maltei, care face parte din Malta, administrativ, insa care este mandra, prin locuitorii sai, sa se simta diferita fata de teritorul vecin mai mare maltez. Intre Malta si Gozo se afla Comino, probabil una dintre cele mai frumoase bijuterii naturale si turistice ale Europei meditarane.

Din Gzyra se ajunge in Gozo cu vaporul, iar pe Gozo un microbuz te duce spre diferite atractii, plus o ora de pauza. Principalul punct de atractie de pe Gozo este extremitatea vestica Dwejra, unde furia apelor a produs in timp un peisaj mirific.

IMAG5579

Am ajuns apoi in centrul insulei Gozo, pentru o ora de relaxare, plimbare si masa (dar despre asta in episodul 2).

IMAG5595

IMAG5599

IMAG5606

Am revenit apoi la vaporas si de acolo am ajuns intr-unul dintre cele mai frumoase locuri vazute pana acum de mine in Europa: insulita Comino. Este un teritoriu nelocuit (ba mint, are trei locuitori permanenti) care gazduieste insa o mica plaja superba, dar si un hotel. Cum te apropii cu vaporasul de plaja, apar peisajele exotice, fiindca in acel moment se cheama ca ai ajuns in Laguna Albastra.

IMAG5618

IMAG5621

IMAG5646-1

Am stat o ora si jumatate aici la plaja & baie, apoi am revenit spre Malta cea mare, nu inainte insa de a ajunge cu micutul vaporas in cateva locuri inedite de la langa Comino, sub stanci crestate de natura intr-un mod brutal si terific de frumos.

IMAG5658

Si apoi deci, inca o ora si jumatate pe vas spre Gzyra / Sliema, pe o vreme superba, calda, linistita de dupa-amiaza.

IMAG5570

Unde se face plaja in Malta

Poti face plaja chiar si in zonele cele mai aglomerate si turistice, insa vei sta pe pietre, pe stanci, pe orice vrei tu insa numai pe nisip nu. In prima zi am ajuns in nordul Maltei, in Melieha, unde se gaseste una dintre putinele plaje nisipoase. Recomand din plin, este mare, intinsa, linistita. Aveti doar grija cum ajungeti acolo daca locuiti 20-25 km mai la sud, in aglomerarea urbana de langa La Valetta.

Aici sunt imagini din Melieha – nordul Maltei.

IMAG5318

IMAG5321

Apropo: cuplul de sus, de francezi, mi-a prilejuit sa fiu martorul celui mai tare spectacol vazut vreodata intr-un restaurant. Super meticulosi si fixisti cu ceea ce-au comandat, mancat, baut – ca niste francezi veritabili – la final s-au suparat pe nota de plata iar barbatul a inceput sa urle (da, sa urle!) ca “e scandal, e scandalos, vreau sa vorbesc cu managerul”. Insa urlete reale, de au pus in miscare toti oamenii ce zaceau linistiti pe plaja din apropiere.

IMAG5329

Aici sunt imagini din St.Julian, alta plaja nisipoasa, insa foarte mica, uneori devine extrem de aglomerata – este insa relativ aproape (2-3 km) de zona vie a Maltei. Este, practic, o plaja urbana.

IMAG5552

IMAG5823

Nu am ajuns in Bugibba, tot inspre nord, pentru a face plaja, doar am trecut cu autocarul pe acolo. Bugibba este insa o zona plina de hoteluri, este Mamaia Maltei, aici vin puhoaiele de turisti ce vor sa zaca la mare. Deci daca aveti familie, copii si vreti o vacanta clasica la mare in Malta atunci Bugibba is the place to be. De curand s-a inaugurat si un impresionant Aquarium subteran, asa ca sunt destule lucruri de vizitat, pe langa statul la plaja.

Deocamdata atat despre calatoria turistica in Malta, in episodul imediat urmator va povestesc cu varf si cu indesat despre ce-am baut si ce-am mancat pe micuta insula mediteraneeana.

Va doresc numai bine!

Acest website are si o PAGINA DE FACEBOOK (click aici pentru "Like") in care vei intalni mult mai multe informatii decat cele publicate aici: postari aproape zilnice, poze din bucataria mea, de la locul meu de munca, precum si concursuri sau informatii utile.


Un comentariu »

  1. bine de stiut

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>