Home » CUGETĂRI CULINARE, HOT

Micii romanesti, intre iubire si ura, sunt street food-ul romanesc!

12 March 2014 CUGETĂRI CULINARE, HOT 8,162 views 6 ComentariiTrimite pe mail Trimite pe mail

S-ar zice ca un nou articol culinar despre mici si tot ce tine de universul culinar socio-istoric din jurul acestora, din trecut pana astazi, nu e ceva nou. Corect. Insa nu am de gand astazi sa vorbesc despre istorie, au facut-o altii foarte bine in anii astia in blogosfera noastra culinara (AICI e un foarte bun exemplu).

Astazi insa vreau sa vorbesc de cat de importanti sunt micii pentru cultura culinara romaneasca, fie ca ne plac sau nu, fie ca ii consumam sau nu. Stiu oameni mari iubitori de mici, stiu oameni care ii urasc considerandu-i vulgari, asociindu-i cu bucataria de proasta calitate, la kilogram.

Eu sunt la mijloc: imi plac micii, nu ii consum des (in Irlanda cred c-am mancat de 3-4 ori in cei 6 ani de stat aici; se gasesc la magazinele romanesti din Dublin, dar nu-mi plac congelati si sunt facuti si prost) – cred ca atunci cand stateam in Romania mancam de 5-6 ori pe an. Cu prima ocazie cand voi ajunge in Romania si voi vedea undeva mici, am sa mananc insa 2-3, chiar mi-e pofta de ei acum.

Articolul de azi vine si dupa vestea de ieri conform careia birocratii UE au acceptat folosirea in continuare a bicarbonatului de sodiu in reteta de mici. Prin urmare, micul romanesc poate fi exportat in UE fara probleme. O decizie fara greutate mare: va reamintesc ca de ani de zile eu puteam cumpara mici romanesti cu bicarbonat fara probleme in magazinele din Irlanda, desi acum vine Bruxelles-ul si spune ca era interzisa treaba asta – nu mai intelegi nimic :).

Problema cu adevarat importanta este – si mi-e teama ca aici nu punem presiune mare – cum sa facem sa avem in cat mai multe locuri din Romania mici de calitate, traditionali, fara tampenii in ei.

mici_adi_hadean
Foto: adihadean.ro

Sa nu ne ascundem, va rog mult: micii sunt peste tot in tara asta, fac parte din bucataria noastra. Va rog nu-mi bagati argumentele ca nu sunt 100% romanesti, ca sunt si in fost Iugoslavie, ca si turcii si arabii au micii lor (kebabul circular pe grill), etc. Stiu toate aceste lucruri, de care vorbim de ani de zile. Eu cred ca daca un produs culinar se gaseste peste tot intr-o tara atunci acel produs face parte din bucataria nationala.

Hai sa trecem la nivelul urmator, sa nu ne mai rusinam cu ei, cei care visam doar fine-dining in gastronomia romaneasca. Italia nu este fine dining de la nord la sud. Franta nu este fine dining de la nord la sud. Spania la fel.

Vreau sa vad discutii, argumente, idei de organizare legate de cum sa certificam micul traditional, cum sa-l facem sa-l intalnim de calitate peste tot.

Stiti ce visez? Si cred ca este realizabil – la fel insa, cu multa vointa si organizare comuna, hibele inca puternice ale societatii romanesti:

1. Visez ca micul sa fie produs traditional in din ce in ce mai multe locuri din tara asta.

2. Acest lucru sa fie certificat, controlat, urmarit (industria carnii are asociatii, mai exista asociatii culinare care ar putea face acest lucru – deocamdata avem un scurtcircuit absolut major de comunicare intre asociatiile mari, nationale, din industria culinara, si oamenii simpli, pasionatii de culinar, bloggerii si jurnalistii culinari, asociatiile mici independente).

3. In locurile in care se vand mici traditionali, cu paine proaspata si mustar bun, sa existe o certificare sub forma de placuta/semn/logo oficial, acelasi pentru toate aceste locuri. Napoli are asa ceva pentru pizzeriile traditionale: cine a mers in Napoli a vazut ca pe frontispiciul pizzeriilor care produc pizza de calitate, ca la carte, de zeci de ani, exista un logo de certificare. Mai exista astfel de exemple in Europa asta culinara, cand e vorba de branzeturi, salamuri, etc.

4. Chiar Ministerul Agriculturii si asociatiile mari din industria de carne ar putea ajunge la un consens prin care sa ofere certificare vizuala pentru producatorii de mici si pentru comerciantii de mici.

mici
Foto: Radu Dumitrescu (Cookatar)

Si mai spun ceva: am citit si stiu si retetele alea frumoase, vechi si traditionale, prin care se preparau de la zero micii. Multe sunt insa complicate sau lungi. Eu cred ca daca reusim in cativa ani sa reusim sa impunem un mod simplu, clar, de preparare a micilor traditionali, ar fi mare lucru. Poate in loc sa enumeram 6 condimente mai bine facem un amestec din ele (asa cum marocanii au un amestec gata facut, din mai multe condimente, pentru tipurile de tagine). Visez la ziua in care reteta de mici sa fie compusa din 5-6 ingrediente – le enumar din memorie, deci nu zic ca asta e reteta de baza: carne vita, carne oaie, amestec special de mici (deci amestecul de condimente), sare, piper, usturoi, bicarbonat. Deci nu o lista uriasa, ci ceva simplu, minimal. Si asa sa fie facuti si comercializati peste tot. Sigur ca pot aparea deviatii – fiecare e liber sa faca mici si cu legume in ei, etc, cum exista si la pizza italiana, dar cand vorbim de micul simplu, atunci cred ca reteta trebuie sa fie una.

Am multi oameni dragi, foarte dragi pe langa mine in zona culinara romaneasca ce dezaproba vulgaritatea micilor. Ii inteleg, fiindca, din pacate, si politicienii romani au avut un rol urias in vulgarizarea micilor, oferindu-i gratuit si buluc votantilor, in diferite ocazii. Eu ii invit insa sa se gandeasca bine la urmatorul lucru: micii romanesti nu vor disparea vreodata de pe strada, din magazine, de pe gratarele romanilor. In loc sa ii uram pe mici, cel mai bine si indicat ar fi sa vedem cum putem sa ajungem intr-o zi sa ne mandrim cu calitatea acestora, sa recomandam cu mandrie si siguranta strainilor micii romanesti.

Nu sunt fan de mici, dar nu sunt nici dusmanul lor. Cred insa ca ar trebui sa consientizam mai des si fara rusine ca, deocamdata, in anii astia, de zeci de ani si inca multe zeci de ani incolo, micii sunt street food-ul romanesc. De ce sa nu-i punem atunci in valoare mai bine si sa incercam sa eliminam vulgaritatea din jurul lor, produsa de comerciantii ieftini si hoti, de supermarketurile ce-i vand la intrare la preturi de nimic si de o calitate indoielnica, de prost gustul si marlania politicienilor?

Micii, prieteni. Nu-i mai urati, cei care-i urati. V-ati nascut in mirosul lor, o sa muriti in mirosul lor. Daca ne rusinam si uram ce e in jurul nostru, nu ajungem nicaieri. Daca vrem insa sa facem un lucru bun, hai sa vedem cum ii integram civilizat in viata noastra culinara.

Va doresc numai bine!

Acest website are si o PAGINA DE FACEBOOK (click aici pentru "Like") in care vei intalni mult mai multe informatii decat cele publicate aici: postari aproape zilnice, poze din bucataria mea, de la locul meu de munca, precum si concursuri sau informatii utile.


6 comentarii »

  1. Eu nu sunt asa de convinsa ca lumea uraste micii in sine. Cred ca unii oameni ii urasc prin asociere cu ceea ce cred ei a fi vulgar si sub demnitatea lor. Stii cum e vorba “mici, bere si manele”. Mie-mi plac si micii si berea, dar de manele nu ma apropii. Nu consider asadar ca merg neaparat la gramada.
    Poate ca e si un fel de snobism…indepartandu-se de aceste alimente pe care le considera legate de o anume clasa sociala, isi pastreaza iluzia superioritatii. Pacat.

  2. Mici. Dumneseule, de cand n-am mai mancat mici. Abia astept sa se faca vara, sa-mi cumpar gratar (sunt ultimul roman care sta la curte si n-are gratar) si sa pun cativa mici la jar.
    Mici tinuti in bere cateva ore, rumeniti bine, apoi mancati fierbinti cu mult mustar neaos si paine cojoasa…

    Cred ca “vulgarizarea” este din aceeasi categorie cu vulgarizarea “semintelor” – au legatura cu locuri, manifestari si specii de oameni pe care unii nu le inghit (pun intented).

  3. Cea mai frumoasa si corecta sustinere,facuta micului; toate tarile, mai ales europene, isi sustin produsele traditionale, cat de simple ar fi ele. Noi apreciem,indiferent ca este prost sau bun,un produs strain. Acest lucru conteaza cel mai mult!Micul are o reteta simpla,usor de facut si ieftin. Asta il face popular,dar trebuie sa se reglementeze si din punct de vedere al securitatii sanitare:nu in strada,in praf si soare si de orice nespalat,lipsit de orice norma sanitara! D-le Cristi Roman,articolul d-voastra,asa cum este,nimic mai mult,ar trebui trimis Ministerului Agriculturii si cui mai trebuie pentru omologarea Micului ca produs 100%romanesc.

  4. Intrebat azi de un prieten japonez care este cel popular street food dish in Romania am raspuns in reluare: micii … Nu mi a fost rusine cu “ei” dar nici nu m am mandrit

  5. “Curcubeu pe cerul gurii…:)”

  6. Cred ca mai degraba streed food ul este reprezentat de mici mai mult decat pizza, insa probabil ca in 20 de ani aceasta doritna va fi tot mai mica, desi parca eu nu m-as lipsi de ei pe veci chiar de nu mananc prea des…

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>