Home » CHEFI, CUGETĂRI CULINARE, HOT

Nico Lontras: O poveste de viata despre bucataria ascunsa a lumii culinare

3 October 2013 CHEFI, CUGETĂRI CULINARE, HOT 6,106 views 15 ComentariiTrimite pe mail Trimite pe mail

Nota: Articolul care urmeaza nu este usor de citit; este ceva mai lung decat media celor publicate pana acum si se adreseaza in special celor cu o pasiune mai larga decat simpla iubire pentru retete. Daca doriti sa incheiati aici timpul petrecut cu acest articol, nu ma supar, am vrut doar sa atentionez. Daca doriti insa sa continuati, am sa va rog sa acordati timp si liniste pentru lectura lui, este un articol plin de amanunte si de lucruri utile (sper si cred) pentru cei care va invartiti in zona culinara (fie profesionala, fie amatoare) sau doriti sa faceti o cariera in aceasta industrie ce va exista mereu cat timp va exista si omenirea. Nu in ultimul rand, acest text este, sper eu, o dovada a pasiunii mele puternice pentru jurnalismul culinar.

——————————————————————————————

Capitolul 1 – Intalnirea

Pe Chef Nico Lontras l-am cunoscut virtual in vara anului 2010, cand comenta la unele statusuri culinare pe care le puneam pe pagina de Facebook a acestui site. Apoi, in toamna aceluiasi an, am facut un interviu cu el, care pana in prezent a fost citit de mai bine de 6.200 de oameni. Am tot discutat asa, online, pana cand, undeva prin mai 2011, l-am intrebat daca as putea sa-l vizitez in Estonia, acolo unde traia si muncea in acel moment. Am stabilit de comun acord sa ajung la el, in orasul Tartu (al doilea al Estoniei), in prima saptamana a lui iunie.

Nico m-a asteptat pe aeroportul din Tallinn, capitala Estoniei (n-am putut sa-l conving sa vin singur cu autocarul apoi pana in Tartu), pe o vreme calduroasa dar placuta. Din prima l-am simtit un om echilibrat si bun. Ne-am suit in masina sa, am facut o mica escala in oras, in restaurantul unui hotel din centru, unde am mancat, din ce-mi amintesc, o supa-crema de sezon, apoi ne-am oprit in alta parte a orasului pentru o intalnire de afaceri cu un rus ce comercializa condimente :D.

Am plecat apoi spre Tartu, pe autostrada, vreme de vreo 180 de km (nu-mi inchipuiam sa fie distante asa de mari in Estonia, cea mai mica tara baltica), fiindca Tallinn este chiar in nordul tarii, la mare, in timp ce Tartu este inspre sud-est, mai aproape de granita cu Rusia. Mai bine de doua ore am vorbit vrute si nevrute, cum se zice, ne-am tatonat la inceput, am ajuns sa ne cunoastem mai bine. Pe scurt, a fost una dintre cele mai placute calatorii monotone pe autostrada din viata mea.

Acasa, in zona centrala a micutului Tartu (nici 100.000 de locuitori, dar foarte cochet si intins), ne astepta sotia sa, Bianca, iar dupa scurt timp a venit si fiica lor, Stefania. Vreau sa spun inca de la inceput ca Nico are, cel putin asa am perceput eu atunci (si mi s-a intarit convingerea in timp), o relatie sanatoasa cu familia sa. Am sa revin un pic mai incolo la acest subiect. “Cristi, ea este Bianca, minunata mea sotie!“, au fost, de fapt, cuvintele prin care Nico mi-a facut cunostinta cu Bianca. Ne-am asezat la masa si la bere, si multumesc pe aceasta cale pentru gazduire si generozitate. Am locuit timp de sapte zile in casa lor, mai exact in dormitorul domnisoarei Stefania (un copil absolut minunat), ce a fost nevoita astfel sa se “refugieze” alaturi de parintii ei :D, in al doilea dormitor al casei. Nu m-am dus cu mana goala la ei, am dus cate ceva pentru fiecare iar pentru Nico am luat o carte ce descria retete de mare clasa ale celor mai mari bucatari ai lumii. Ii stiam telul, ii stiu telul.

Tin minte ca in prima seara am mers cu totii la restaurantul pe care-l conducea Nico, Vilde, ca si executive-chef, sa luam masa, prilej pentru Nico de a-mi prezenta cateva feluri de mancare, modul in care le-a creat, dar si prezentarea artistica.

IMG_0606

Capitolul 2 – Ce face un chef

Au urmat pentru mine cateva zile in care plecam cu Nico la 9 dimineata de-acasa si mergeam la restaurant, 300 de metri si 7-8 minute de mers pe jos, de unde reveneam in jur de 7-8 seara. Pentru mine a fost o perioada utila, fiindca tocmai incepusem de cateva luni doar munca intr-o bucatarie profesionala in Dublin si tocmai absolvisem cu succes cursul profesional teoretico-practic de bucatarie de la cea mai prestigioasa universitate tehnica a Irlandei. Dar nu vreau sa vorbesc despre mine, ci despre Nico.

Prima oara Nico isi baga echipa (o echipa mixta, cu multe femei, lucru rar intalnit in Irlanda sau in vestul Europei, dar inca prezent in Europa Centrala si de Est, de pe vremea cand bucatariile profesionale erau dominate de “bucatarese” – se merita o lucrare de doctorat culinar pe aceasta tema, credeti-ma 😉 ) in priza, cu pregatirea pentru serviciul de pranz, unul foarte aglomerat, uneori pentru sute de oameni: impartea sarcinile in stanga si dreapta, organiza munca, verifica stocul din frigiderele uriase si din dry store, vorbea cu echipa cu gulere albe a restaurantului (patroni, manageri, oameni de PR, etc), dadea telefoane. De fapt, asa treceau orele, cu Nico alergand in stanga si in dreapta, atat in propria bucatarie, cat si prin birourile firmei. Iar eu dupa el, atent sa nu pierd vreun amanunt si credeti-ma ca nu am uitat multe pana acum, la mai bine de doi ani distanta.

IMG_0630

IMG_0889

IMG_0805

IMG_0910

IMG_0789

Intr-o zi Nico si-a strans echipa de chelneri si chelnerite in bucatarie, pentru a le arata acestora preparate din noul meniu, deja incercate si gustate de echipa sa de bucatari. Fiecare chelner a gustat si si-a dat cu parerea.

IMG_0908

In alta zi am asistat, tacut si atent, la o sedinta de restaurant, tinuta pe terasa localului.

IMG_0866

In alta zi am asistat la munca pe care Nico o facea cu echipa ce se ocupa de bistroul ce exista separat de restaurant si care producea mancare mai sanatoasa si dietetica, dar si la o sesiune de pregatiri de prajituri si alte dulciuri.

IMG_0624

In doua zile Nico m-a luat cu el in masina si am mers la un engros de la marginea orasului, pentru a face cumparaturi pentru bucataria restaurantului (evident, in afara de uriasele comenzi ce veneau direct la restaurant, de carne, legume, lactate, paine, etc). Intr-una dintre zile l-am surprins pe Nico vorbind la telefon, dand practic un fel de interviu pentru un mare hotel din Bucuresti (nu voi da numele hotelului si nici numele chefului, unul cunoscut in mediul culinar bucurestean).

IMG_0813

Era intr-o perioada in care cauta un alt loc de munca, actiune pe care o tinea cumva secreta, insa sefii lui de atunci, managerii restaurantului, stiau ei ceva sau, cel putin, banuiau. Si am sa va explic in cateva randuri, mai jos, care erau motivele. Ce mi-a atras atentia atunci, pe langa bucuria personala, a fost ca Nico s-a referit in interviul telefonic la materialul pe care il facusem cu el pe Foodblog. Nu i-am spus pana acum, dar m-am bucurat fiindca a dat importanta unui interviu pe care mi-l acordase online. Adica, mi-am zis, uite un om care pune pret si pe lucrurile astea, stie ca informatia ce circula in mediul online este foarte importanta.

In fine, uneori Nico isi chema cate un om in biroul sau improvizat pe un culoar de langa liftul de marfa, purtand diferite discutii. Acestea sunt lucruri vazute de mine doar intr-o saptamana si am vrut sa le enumar pentru a va face o impresie mai rotunda legata de munca profesionala din bucatarie.

IMG_0616

Capitolul 3 – Viata de familie

Dupa prima zi de locuit in casa familiei Lontras deja parca ne stiam cu totii de ani buni. Posibil sa fi functionat o alchimie puternica intre noi, ce cred si sper ca se mentine pana in ziua de astazi. Asa am aflat lucruri importante din viata lor si nu am sa ma feresc sa vorbesc putin acum despre partea financiara a vietii de bucatar. Stiti ca mereu am abordat deschis diferite subiecte pe acest site care se autodeclara de lifestyle culinar. L-am simtit pe Nico atunci ingrijorat un pic despre acest lucru. Mi-a spus fara ocolisuri cat castiga, ca bucatar-sef in cel mai mare restaurant al orasului, si am ramas uimit: suma era doar cu putin mai mare decat faceam eu atunci in Dublin ca spalator de vase si ajutor lejer de bucatar (lucrand full-time, e drept, nu part-time, ca astazi). Nu i-am spus atunci acest lucru. Sigur, exista atunci si exista si acum o diferenta mare intre salariile din Europa vestica si cea centrala/estica, insa m-as fi asteptat ca Nico sa castige mai bine. Atunci mi-am dat seama ca el nu va mai sta mult timp in Estonia, unde era deja cinci ani. Si pe Bianca am simtit-o ingrijorata putin.

IMG_0662

Erau suparati amandoi si fiindca Bianca nu mai era lasata sa lucreze in bucataria restaurantului, ca si cofetar-patiser, fiindca politica firmei impiedica sotilor sau cuplurilor sa lucreze impreuna. Si atunci automat disparuse un salariu, iar Bianca incepuse o colaborare part-time la un mic bistro din oras, alaturi de un amic american de-al lor. Sper sa nu se supere Nico&Bianca despre aceste mici dezvaluiri din discutiile ce le-am purtat atunci, dar am vrut sa le pun astazi aici pentru ca fac parte din plin din vietile noastre de oameni. Si uneori trebuie discutate fara nicio retinere.

Nico este un mare iubitor de familie. Imi aduc aminte cum, intr-o dimineata, cand ieseam din casa sa mergem spre restaurant, Nico mi-a spus ca fara o viata de familie linistita i-ar fi foarte, foarte greu sa fie cu mintea limpede la munca.

IMG_0609

L-am inteles putin atunci, insa am ajuns sa-l inteleg perfect incepand de atunci si pana in zilele de astazi, cand il invidiez frumos si pozitiv si ma bucur pentru el. Da, o viata personala linistita si armonioasa este extraordinar de importanta in multe, multe meserii. Poti muta muntii pe bune cu o viata personala armonioasa si nu poti clinti o hartie de pe birou cu una ce-ti sageteaza inima.

Am petrecut, asadar, multe clipe impreuna in casa lor. In majoritatea serilor, dupa ce veneam de la restaurant, ne adunam cu totii in bucatarie, acolo unde asistam la discutiile lor familiale si familiare si unde admiram cum Nico si Bianca fac de mancare. Am vorbit multe in trei, ca intre oameni maturi, la masa, despre munca, despre viata, despre pasiune si despre temeri.

IMG_0760

IMG_0755

IMG_0860

Dupa masa si dupa ce mai stateam la discutii, Bianca si Stefania se retrageau la somn, iar Nico si cu mine ne mutam in livingul casei, unde ne apuca ora doua noaptea la alte si alte discutii, incalzite de bere. Incepusem sa lucram si la un proiect culinar foarte indraznet ce, din pacate, nu s-a concretizat, dar care sper ca se va face candva, pentru binele bucatariei romanesti. Si nici nu va conta daca eu nu voi fi implicat sau daca Nico nu va fi implicat, cand se va face acest proiect va fi un lucru al naibii de util si de curajos pentru bucataria romaneasca. De fapt, ca sa fiu onest, Nico inca face el ceva, dovada AICI, eu doar sper ca totul sa devina un fenomen cu adevarat relevant si mare pentru bucataria romaneasca.

Capitolul 4 – Intalnirea din Bucuresti si plecarea in Norvegia

A trecut mai bine de un an de la vizita mea in Estonia si m-am vazut cu Nico in toamna lui 2012 in Bucuresti. Ne-am nimerit la fix, fiindca Nico filma atunci pentru prima editie Top Chef Romania Antena 1, competitie in care, asa cum stiti, a ajuns pana in marea finala, pierduta pe nedrept, si nu o spun gratuit, ci pentru ca acesta este adevarul, cunoscut in special de cei din jurul show-ului. Mi-as fi dorit ca Giovanni Piselli sa ajunga si mai cunoscut dupa victoria in fata lui Nico, sa profite de victorie, dar uite ca acest lucru nu s-a intamplat (spuneti-mi voi daca ma insel) intr-un an de zile si poate ca producatorii emisiunii au inteles mai bine unde si ce s-a gresit. Dar atat cu acest lucru.

M-am vazut cu Nico intr-o sambata calduroasa de final de septembrie, la ora 2, in fata Academiei Militare, unde era organizata o piata cu produse de fermieri. Ne-am invartit putin pe acolo apoi am mers la o terasa din zona Cotroceni, unde a venit si o parte din echipa Bucataras.ro, prilej pentru acestia pentru a-l cunoaste pe Nico. Am mai stat cam o ora acolo, dupa care ne-am indreptat amandoi spre Centrul Vechi, luand masa la Divan-ul turcesc. Nico si-a cumparat niste medicamente de la o farmacie de la Piata Unirii, am mers apoi sa admiram Hanul lui Manuc, curtea interioara, apoi ne-am intors in Centrul Vechi pentru o intalnire de pomina cu alti chefi ce participau atunci la TopChef: Johnny Susala, Razvan Alexandru sau Iosif Stefanescu.

IMG_0116

In ziua aceea, timp de mai bine de zece ore cat am stat cu Nico, l-am cunoscut si mai bine, am vorbit despre schimbarea locului sau de munca – tocmai acceptase o oferta mult mai valoroasa din Norvegia – si i-am admirat echidistanta si “statul in banca sa” atunci cand discutiile legate de TopChef atingeau cote ceva mai deocheate, alaturi de ceilalti prieteni ai sai bucatari, pe fondul unui consum vesel de bere. Acum, sa nu va inchipuiati ca cine stie ce se discuta, dar vreau sa va spun ca am aflat atunci amanunte picante de la filmari, ce nu-si au locul nicaieri scrise :D, si le multumesc baietilor ca m-au primit cu bratele deschise si nu s-au ascuns de mine, desi stiau ca scriu despre zona culinara.

Insa Nico mi s-a parut un om cumva diferit de restul, mai focusat, probabil si gratie atator ani petrecuti prin Germania, Irlanda si Estonia. L-am inteles atunci si mai bine ca om, i-am inteles si mai bine obiectivele si lupta sa de a asigura familiei sale un drum cat mai lin. De aceea a acceptat si oferta norvegiana, despre care am discutat pe larg atunci.

In Norvegia, Nico a muncit pana la finalul lunii august a acestui an intr-un restaurant cu profil italienesc (dar nu numai) din Sandefjord, oras situat la mare, in sudul tarii, aproape de granita cu Suedia. Nu am apucat sa vorbesc multe cu Nico in aceasta perioada, decat rar, uneori cu Bianca, si am inteles cumva ca nu s-au adaptat prea bine, dar ca totusi vor sta o perioada. Greu a fost si cu mutarea Stefaniei la scoala, dupa ce incepuse scoala in Estonia.

Capitolul 5 – Revenirea in Romania

Eu stiu ca decizia familiei Lontras de a reveni in Romania nu a fost una usoara. Inca din 2011, din Estonia, Nico era usor tentat de o revenire “acasa”, dovada fiind si interviurile pe care le-a avut atunci pentru joburi din Bucuresti, dar si din Constanta (hotelul lui Copos). Bianca era mult mai rezervata legat de Romania. I-am intrebat atunci daca nu ar lua in calcul si o revenire in Irlanda, acolo unde au stat tot 5 ani si unde lucreaza inca fratele lui Nico, Relu (chiar in Dublin). Erau indoiti.

Pentru Nico a mai existat o tentativa, in vara acestui an, de revenire in tara, la Casa Vernescu, ce nu s-a concretizat. Acum o luna insa, tocmai cand incepusem sa ma gandesc sa-l intreb pe Nico daca as putea sa-i vizitez cateva zile in Norvegia, am primit vestea: familia Lontras a luat decizia de a reveni “acasa”, in Romania. De la inceputul lunii septembrie, Nico este executive-chef al restaurantului de lux AGO, situat in Herastrau/Baneasa/nordul Bucurestiului. Nu am vorbit multe cu Nico, inca, despre acest nou proiect (inteleg ca este un proiect foarte amibitios), ci doar pe fuga, insa ma bucur pentru oferta buna, ma bucur ca Nico face echipa deja cu bucatari cunoscuti si valorosi (Johnny Susala si Catalin Petrescu printre ei). Sunt convins ca si-a asigurat un contract bun, capabil sa ofere si familiei sale o viata cumva mai linistita (atat cat se poate in bucatariile profesioniste, ca uneori nu e viata asa de frumoasa, precum se vede la televizor sau se citeste in carti).

Singura mea grija pentru Nico, daca imi este permis acest lucru – si sper sa nu fie considerat deplasat, ci doar o dovada de sinceritate si de prietenie reala din partea mea – este ca el sa poata lucra in liniste manageriala eficienta, cunoscand haosul din tara din multe momente, si ca mancarea sa si creatiile sale sa fie apreciate in mod real de catre clientii localului. Aici este una din marile temeri – deocamdata, in Bucuresti, localurile de lux tind sa fie frecventate mai mult de oameni doar cu un aparent interes culinar. Eu il stiu bine pe Nico, cred, din acest punct de vedere: el vrea feedback la ceea ce face, vrea ca mancarea lui sa fie savurata si analizata onest de catre clientii sai. Sper sa fie bine, sper sa aiba parte de aceste lucruri si sper ca Nico sa ma fi inteles cu ceea ce am vrut sa spun acum.

Capitolul 6 – Despre mine

Cand l-am cunoscut online pe Nico Lontras, in vara lui 2010, inca munceam de acasa, colaborand online cu institutii media din Romania. De-abia aveam si eu doi ani de Irlanda. Cand l-am intalnit pe Nico in carne, oase si bucatarie profesionala, eram deja angajat, de putin timp, intr-un restaurant din Dublin. Cand l-am revazut a doua oara, tocmai imi dadusem demisia de la restaurantul asiatic si ma indreptam spre bucataria uriasa si grea a unui hotel imens din Dublin, zona in care sunt si acum, la aproape un an, dar la un nivel mai ridicat. Un pic.

IMG_0931

Deja in ultimele luni mi-am conturat destul de exact pasii urmatori pentru ceea ce vreau sa fac in viitorul apropiat, si nu numai. Imi este foarte greu momentan, din multe motive, unele enuntate aleator mai sus cand vorbeam despre Nico, dar mi-am aflat visul, mi-am aflat chemarea, mi-am aflat traseul. Mai urmeaza sa-l si fac :D, adica lucrul cel mai greu. Nu am sa ofer acum multe amanunte, fiindca inca nu sunt atat de multe, dar pasi timizi au inceput sa fie facuti. Tot ce pot spune este ca iubesc scrisul foarte, foarte mult si ca am ambitii mari in acest domeniu, dar am mare nevoie de organizare, de liniste, de insistenta si de noroc; iubesc enorm industria culinara, iubesc enorm sa cunosc oameni si afaceri din zona culinara; iubesc sa inteleg, sa asist, sa discut, sa creez idei si fapte in zona culinara, sa unesc oameni si credinte. Ramane sa intelegeti fiecare ce doriti din aceste cuvinte.

Epilog

Surprinzator, cumva povestea de astazi nu este despre Nico sau despre mine, ci despre un mod de viata din zona culinara, despre lucrurile facute bine, despre dorinte si aspiratii. Si Nico, si eu avem dorinte si aspiratii. Mi-ar placea ca Nico sa infloreasca in noul loc de munca si sa obtina ceea ce vrea; mi-ar placea ca viata mea profesionala de acum incolo sa fie exclusiv in zona culinara, sa fiu un om aproape de chefi, de restaurante, de afacerile culinare. In ce calitate, ramane de vazut ;). Si promit sa revin cu mai multe amanunte imediat ce vor incepe sa se concretizeze.

Am sa inchei asa: atunci, in vara lui 2011, in Estonia, la finalul sederii mele in casa familiei Lontras, Nico mi-a facut mai multe cadouri practice culinare. Printre acestea se numara si un cutit profesional de chef (chef’s knife): “Ti l-am ales special, tinand cont de mana ta si de statura ta“, mi-a zis atunci Nico. L-am primit cu mandrie si cu bucurie. Nico a stiut ce zice: astazi, la aproape doi ani si jumatate de la acel moment, cutitul facut cadou atunci de el este cea mai folosita unealta a mea de la munca.

Imi incep ziua scotand cutitul din husa speciala si mi-o inchei spalandu-l si punandu-l la loc in aceeasi husa.

IMAG0203

Va doresc numai bine!

Acest website are si o PAGINA DE FACEBOOK (click aici pentru "Like") in care vei intalni mult mai multe informatii decat cele publicate aici: postari aproape zilnice, poze din bucataria mea, de la locul meu de munca, precum si concursuri sau informatii utile.


15 comentarii »

  1. Si nu este asa ca articolele astea o sa le aduni intr-o zi si intr-o carte?

  2. Articolul acesta spune multe despre Nico Lontras, dar spune si despre tine.
    L-am citit cu placere. Si, chiar, cand apare si cartea?? 🙂

  3. E o descriere de suflet, chiar intima despre un om pe care cu totii il admiram.
    Esti aplecat spre oameni, felicitari.

  4. Nu mi-a facut bine articolul tau , dar m-a adus cu picioarele pe pamant ! Eu te visam patron de restaurant in Romania , peste un oarecare numar de ani . Si aflu ca este la fel peste tot . Cei care muncesc ,indiferent de nivelul si importanta muncii lor , sunt slugi chiar insuficient platite raportat la efortul si talentul necesar unei astfel de activitati .
    In ceea ce-l priveste pe Nico , desi nu am niciun drept sa fac vreo afirmatie , in calitatea mea de emotiv ca si el , pot spune ca emotivitatea dublata de ambitia uriasa de a arata ce stie sa faca , l-a dus pe locul al doilea .Italianul a stiut sa se plieze pe cerintele juriului si ajutat de un alt tip de temperament a fost mult mai degajat si a reusit sa ia decizii cu mintea mai limpede . Este unul din multele motive pentru care nu sunt de acord cu concursurile , examenele . Prefer perioadele de proba . La proba timpului , italianul a pierdut in timp ce Nico Lontras a castigat . Asta a fost si pronosticul meu . Si mie mi-a creat impresia ca familia este motorul existentei sale .
    Toate cele bune !

    Aproape ca ma rusinez de comentariul facut pentru ca eu chiar nu am dreptul sa deschid gura la un astfel de subiect .

  5. Fiecare profesionist este mai intai un om, dar pentru cei multi e foarte greu sa ajunga sa-l zareasca, macar. Iti multumesc ca mi-ai deschis o fereastra princ are sa-l pot privi pe omul Nico Lontras si familia lui. Iar articolul spune tare multe despre omul care esti tu, Cristi Roman. Dupa ce te-am citit, vreau sa mai si mananc ceva facut de tine si-ti promit ca o sa o fac :).

  6. Dincolo de imaginea publica a fiecarui profesionist este un om cu o familie, cu o viata, cu urcusuri si coborasuri, si articolul tau o confirma. Imi place sa te citesc, Cristi. Have a great day 🙂

  7. No,pai tu m-ai pacalit,ai zis ca e un articol lung si mie mi s-a parut chiar prea scurt :)Desi inca nu i-am cunoscut,i-am perceput exact asa cum i-ai descris tu. Nico chiar e un om mare,si-a rupt din timpul lui sa le acorde un interviu fetitelor mele de food revolution day si mi-l inchipuiam exact ca atunci cand isi dadea interviul la telefon. Noua ne-a raspuns noaptea dupa ce s-a intors de la serviciu,chiar daca era tarziu a vrut sa se tina de promisiune si a si revenit a doua zi cu cateva idei de shake-uri pentru copii.
    Sper din suflet sa nu-l dezamageasca reintoarcerea in tara,eu stiu ce zic 😀 Si dupa Top Chef chiar speram ca Giovanni sa ia banii si sa se intoarca in Italia,probabil deja si-au dat seama ce greseala mare au facut.
    Ii urez si lui succes,dar si tie,sper sa-ti iasa toate planurile si toate gandurile,mai ales cele mai ascunse. Bafta sa aveti!

  8. Mi-a placut foarte mult articolul tau, ca si cele de calatorii pe care le scrii – se simte ca e experienta ta, povestita de tine, mult mai cald decat ceea ce intalnesc in ghiduri sau carti (si chiar bloguri scrise fortat, cu ceva ce imi seamana a limba de lemn). Iti doresc sa gasesti linistea si armonia care sa te lase sa-ti implinesti visurile!

  9. Probabil o stii, dar ti-o mai spun o data: ai mana de scris, ai suflet pentru oameni, ai talent in bucatarie.
    Felicitari pentru un articol excelent.
    Ma inclin!

  10. Mi-a placut enorm articolul,am simtit ca este scris din suflet,m-am bucurat sa aflu lucruri despre Nico Lontras si despre familia lui frumoasa dar in acelasi timp m-am intristat din nou aducandu-mi aminte de gustul amar si de revolta pe care le-am simtit cand Nico Lontras nu a castigat Top Chef.Ma bucur ca a revenit in tara,imi doresc din suflet sa reuseasca,sa fie apreciat la adevarata lui valoare.Iti doresc si tie sa-ti realizezi visele,sa te mai citesc.Nu pot sa nu scriu ceea ce urmeaza: Nu a castigat datorita invidiei unora din juriu,carora,la acea ora le-am si scris parerea mea pe pagina emisiunii Top Chef.Va doresc mult succes amandurora.

  11. Citind articolul asta, mai ales cand ai spus cat de mult iti doresti sa ramai in zona culinara, in minte mi-ai aparut in rolul lui Anton Ego (criticul culinar din Ratattouille ) 😉 Iti tin pumnii sa-ti iasa asa cum iti doresti.
    Foarte interesant articolul. L-am citit cu mare atentie si inca o data mi-am dorit ca odata si odata sa-l intalnesc pe Nico fata in fata (si poate si pe tine).

  12. multumesc!
    marius

  13. Doamnelor si domnilor, Nico si cu mine va multumim!

  14. Stimati domni,
    iubitori ai artei culinare traditionale si internationale
    De la inceput tin sa specific ca va iubesc din tot sufletul meu pentru tot ceia ce faceti in domeniul care, si mie, precum voua, imi place pana la lacrimi, si nu ocolesc in a mai spune ca este greu (in special printre straini) dar foarte frumos.
    Asa mi l-am inchipuit pe Nico, exact cum il descrie si Cristi, oricum in acest domeniu parerea mea este ca nu incap decat oamenii cu sufletele mari, oamenii care pot rupe un pic din inima lor pentru a o pune in elaborarile culinare propii.
    Imi place cum scrii Cristi si ca o remarca ai si numele predestinat pentru asa ceva …Radu Anton ROMAN. Imi place cum faci piruete lirice, pe intelesul tuturor, in valsul moleculelor gastronomice din interiorul tuturor paladarelor.
    Si tie si lui Nico va urez mult succes in tot ceia ce faceti, sa va dea d-zeu multa sanatate si armonie in familiile voastre si in echipele in care va desfasurati activitatile.
    Cu mult respect
    Aurel Baciu

  15. Ma bucur ca in sfarsit am avut timp sa citesc tot articolul pe indelete. Frumos povestit. M-a captivat. Detaliile (ca in orice compozitie) dau “sarea si piperul”. Bravo!

    Nico, un om foarte serios! Punct.

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>