Home » HOT, REPORTAJ DUBLIN, REPORTAJ FOODBLOG, VIAȚA ÎN DUBLIN, VIATA IN RESTAURANT

Viata in restaurant (9): Cinci zile in bucataria iadului de la Dublin Horse Show 2012

De cand s-a liberalizat piata muncii pentru romani in Irlanda (17 iulie) teoretic este ceva mai usor sa obtii un job. Teoretic doar, fiindca in continuare rata somajului este foarte ridicata. Insa marele avantaj este ca acum si romanii se afla pe prima lista cand e vorba de posibili angajati, alaturi de irlandezi si restul de nationalitati UE, si nu pe lista a doua, ca pana de curand.

Asa ca am obtinut acum cateva saptamani un nou job cu o companie mare de catering din Dublin care se ocupa de tot ce inseamna food la unele institutii sau evenimente ce au loc in fiecare an in capitala Irlandei. De exemplu, aceasta companie asigura cateringul la evenimentele organizate de Guvern, la unele muzee sau la tot ce se organizeaza in marele complex RDS – care cuprinde stadionul pe care joaca cea mai buna echipa de rugby a Europei, Leinster + alte facilitati sportive.

De curand in RDS s-a desfasurat Dublin Horse Show, care este un eveniment grandios pentru irlandezi, tinand cont de pasiunea lor pentru cai, curse de cai, etc. Timp de 5 zile peste 150.000 de oameni au venit sa asiste la evenimente, inclusiv la desemnarea celei mai extravagante palarii purtate de femei :). RDS – Royal Dublin Society – este situat intr-unul din cele mai scumpe si elegante cartiere ale Dublinului, Ballsbridge, in D4, adica sectorul 4 – adica un fel Dorobanti/Primaverii pentru bucuresteni.

Iar eu am fost solicitat sa fac munca de commis chef pentru unul din cele 5 restaurante mari din interiorul complexului, Pembroke Restaurant. De altfel, pe langa cele 5 restaurante mari in complex s-au mai organizat alte nenumarate puncte de alimentare pentru vizitatorii infometati si insetati: un “Food Village” plin de standuri si corturi de unde iti luai ceva foarte rapid, doua baruri de vin, doua de sampanie si fructe de mare, 10 cafenele, etc. Asta ca sa va dati seama cat de mare a fost evenimentul si ce a insemnat acest lucru pentru compania al carei colaborator am devenit.

Bun, acum ca v-am introdus un pic in ce a insemnat si inseamna acest eveniment pentru irlandezi, sa va povestesc experienta mea in cele cinci zile pline in bucataria restaurantului Pembroke, care este situat chiar in mijlocul complexului, sub un orologiu simbol al complexului, si care a fost vizitat zilnic de aproximativ 1000 de clienti!

Aceasta este doar o parte din local, care cuprinde si un bar, cealalta jumatate avand in centru bufetul cald  – e singura modalitate prin care poti servi rapid sute de oameni la astfel de evenimente.

Si iata si o parte din bucataria iadului in care am stat 62 de ore in 5 zile de munca, goala si tacuta in aceasta poza :).

De ce zic insa “bucataria iadului”? Ei bine, au trecut aproape doua saptamani de la aceasta aventura grea si foarte utila si cred ca acum sunt in masura sa judec la rece ce s-a intamplat in cele 5 zile.

Eu nu am inca mare experienta in bucatariile profesionale: de-abia am inceput lucrul asta acum un an si jumatate, dupa o viata petrecuta in fata unui birou, mai mult. Si chiar daca, uneori, restaurantul asiatic in care inca lucrez in Dublin in mod constant este foarte aglomerat, tot nu se poate compara cu aglomeratia si ritmul pe care le-am trait in cele 5 zile la Dublin Horse Show. Mai avusesem o exprienta de munca aglomerata, insa nu chiar atat si nu atat de intens, in vara anului 2011, cand l-am vizitat pe Nico Lontras, in bucataria sa din uriasul restaurant din Tartu, Estonia, pe care l-a patronat ca executive chef pana acum cateva luni bune.

Ritmul de la DHS 2012 a fost in unele momente ucigator, lucru recunoscut chiar si de doi dintre colegii mei de acum, mult mai experimentati, Damien si Peter, irlandezi, care au destui ani de vechime in spate si care mai lucrasera si in anii trecuti la acest eveniment. Daca tot am ajuns aici sa va prezint si echipa bucatariei restaurantului Pembroke. De la stanga la dreapta – Peter, Damien, eu si Laszlo, un maghiar foarte de treaba care stia foarte multe despre Romania (sau despre Transilvania, ca sa fiu sincer 🙂 ).

Damien a fost cheful mare in echipa noastra, Peter l-a secondat cand Damien nu era in zona, iar Laszlo si cu mine am fost in postura de buni la toate si care am facut absolut orice in materie de gatit. De la fiecare am invatat lucruri noi si utile, inclusiv de la Laszlo, care este cu 6 ani mai tanar decat mine dar care are experienta mai mare in bucatarie.

Iar Damien este un tip super de treaba, cu care am discutat mai multe in aceste 5 zile si cu care sper sa mai am ocazia sa mai colaborez. Are 40 de ani si 5 copii :).

Pentru mine a fost dur fiindca in in doua din cele 5 zile de munca la Dublin Horse Show am avut si munca de la restaurantul asiatic. Practic, in prima zi de munca la DHS am inceput la 6 dimineata punct si am terminat fix la 18:45, deci mai bine de 12 ore de munca fizica in care am avut timp doar de 2 ori sa ma duc cate un minut la baie.

Dar iata cum a aratat o zi normala de munca aici: in mod normal Damien, Laszlo si cu mine ne prezentam la 6 dimineata fix in bucatarie (asta insemnand la 5:45 in complex, pentru a ne schimba, semna de intrat in tura, etc) si incepeam pregatirea mic dejunului irlandez clasic: carnati, black si white pudding, sunca, omleta, rosii, ciuperci.

Practic: feliile de sunca (bacon) veneau in pungi mari si trebuia doar sa le intindem pe tavi mari si sa le bagam in cuptorul urias care avea loc pentru 10-12 astfel de tavi; puddingul trebuia feliat si intins apoi in aceleasi tavi si bagat la cuptor. Nimic greu aici, doar multa constanta si atentie: sa fii atent cand se gatesc in cuptor, sa scoti tavile incinse, sa bagi altele la loc – foc continuu in acest mod timp de 2-3 ore!

Un pic mai multa munca a fost la restul de ingrediente ale mic-dejunului: ciupercile le puneam in strecuratori uriase si le spalam sub jet rece de apa, fiindca unele aveau inca pamant pe ele, apoi le puneam la gatit in oale uriase in care dansa un tango linistit untul topit. Dupa ce se gateau (10-12 minute), le scoteam, le scurgeam si le puneam in tavi mari si adanci de inox care erau si ele apoi puse in cuptoare speciale de pastrare la temperaturi de 80-90 de grade.

Omleta: am spart, cred mii de oua, in cele 5 zile, fara exagerare. Tavile uriase si adanci cu ouale amestecate cu suc de lamaie, sare, piper si lapte le puneam intr-un steamer urias, asemanator cu cuptorul mare de gatit. Daca nu aveam loc suficient in steamer alte tavi uriase de oua erau puse pe foc, la bain-marie.

Carnatii: veneau in cutii mari si trebuiau prajiti in fryere mari si multe. Uneori lucram constant la 6 fryere. Rosiile: spalate, taiate pe din doua si bagate la cuptor. La final, inainte de fi duse in salon, presarate cu patrunjel tocat marunt (am facut doua bataturi mari in palma dreapta de la cate legaturi de patrunjel am tocat fin de tot).

Si umpleam in acest mod tavi cu mancare si le duceam in restaurant, unde oamenii veneau si alegeau ce vor sa manance: fie un dejun clasic irlandez, care cuprindea, un carnat, doua felii de pudding, doua linguri mari de ciuperci, doua de omleta, paine prajita, fie baghete (pe care tot noi le incalzeam in cuptoare) cu ingrediente la alegere din varietatea de mic dejun.

Si greul a constat in faptul ca de la 6 pana pe la 1130/12, cand se termina bufetul, a trebuit sa fac in paralel toate aceste lucruri, multe din ele in acelasi timp: sa am grija de ce-am bagat la cuptor, sa pregatesc noi tavi ce urmau a fi bagate la cuptor, sa supraveghez omleta din steamer, omleta din bain-marie, sa prajesc carnatii, sa am grija ca tavile cu mancare calda si fie mereu pline si bufetul din restaurant sa aiba mereu tavile pline.

Si nici macar nu exista pauza, cum v-ati fi asteptat, intre mic dejun si pregatirea si servirea lunchului. Practic, incepeam usor usor sa gatim mai putin mic dejun si sa pregatim in paralele mancarurile pentru lunch: mancare de vita (deobicei beef stroganoff), mancare de pui (fie curry, fie pui cu broccoli si sos alb), multi, multi, multi, multi, muuuuuuuuuuulti cartofi prajiti, carnati prajiti, orez (fie simplu cu legume, fie in stil asiatic), uneori noodless, sosuri (in principal gravy – de care irlandezii sunt iremediabil indragostiti), supa zilei, legume fierte si asezonate, 3-4 tipuri de salate, si asa mai departe. Plus – important: bucati mari de carne – fie porc, fie curcan, fie sunca, pe care le gateam la cuptor si care erau apoi duse la bufet si se taiau felii din ele – asta se cheama carvery – pentru cine nu stie.

Aici ritmul a fost si mai dur, fiindca vizitatorii veneau in numar mai mare la lunch, iar uneori coada la bufetul cald de unde erau serviti se intindea pana la parter, pe scari – noi fiind situati la etajul 1. Practic, uneori erau si 100 de oameni la coada. Sa nu mai spun ca mereu trebuia sa fie unul din noi 4 in zona de servire – politica firmei, care dorea ca oamenii sa vada printre cei care serveau si un chef, pentru a da autenticitate. Mie nu mi-a placut acest lucru, fiindca nu vreau sa servesc si sa zambesc frumos ca chef, vreau sa stau in bucatarie si sa gatesc ca chef. Dar nu am facut pe revolutionarul, nu se merita, si fiindca au fost 5 zile dar si fiindca am vrut sa capat experienta. Bine macar ca am stat mai mult la zona de carvery si am taiat bucati de carne pe care le asezam pe farfuriile clientilor. In fine, cred ca am facut acest lucru, servirea, cam in 3 zile din cele 5, si cam o ora pe zi, maximum.

Ritmul de munca pentru lunch mai scadea apoi in jur de ora 4, insa asta nu insemna ca si munca din bucatarie scadea. Nu – trebuia sa pregatim mic-dejunul de a doua zi: umpleam zeci de tavi cu felii de sunca, cu pudding, taiam rosii, etc – le ambalam si le depozitam in uriasul frigider, pana a doua zi dimineata.

Oricum, uriasul frigider, care era de doua ori mai mare decat bucataria mea de acasa, mi-a fost un foarte bun prieten, de multe ori, zi de zi. Cand in bucatarie erau constant 35-40 de grade ma bucuram cand trebuia sa intru in frigider, sa inchid usa dupa mine si sa ma relaxez cateva secunde la cele 2-3 grade Celsius :).

La fel de mult alaturi de noi, cei 4 chefi, au muncit si baietii de la spalat oale, cratite, farfurii, etc, etc. Au fost si ei tot 4, dar nu toti in acelasi timp, ci cate doi pe tura. Doi din Mauritius, doi din Malawi. Foarte de treaba si pusi pe sotii.

Cu siguranta mai sunt multe, multe lucruri de spus despre experienta mea de la Dublin Horse Show 2012; unele nu pot fi spuse, altele s-au pierdut prin atatea lucruri care au avut loc acolo. Cert este ca, in ciuda faptului ca am fost dezamagit de unele lucruri, unele mentionate mai sus, unele de nespus public, cele 5 zile mi-au facut mult bine, mi-au prins bine.

Pentru prima zi de munca, conform standardelor proprii, imi dau nota 6/10, pentru a doua si a treia 7/10, pentru ziua de sambata 8/10 iar pentru ultima zi 9/10.

In principal am inteles si mai mult ce inseamna sa lucrezi la foc constant timp de multe ore legate, ce inseamna sa fii atent la multe lucruri in acelasi timp si toate importante, ce inseamna sa te intelegi uneori doar din priviri si gesturi cu colegii, ce inseamna sa mentii un echilibru intre toate aceste lucruri, ce inseamna sa ajuti si sa ceri ajutorul daca nu stii / nu ai inteles, ce inseamna cand cineva este nervos si dupa 10 minute e vesel, ce inseamna cand crezi ca stiai unele lucruri dar ca acestea sunt putine si mai ai multe de invatat.

Si am mai inteles ceva: ca nu mori daca nu intri ore intregi pe Facebook, Hotnews sau sa iti verifici mailul :).

Va doresc numai bine!

Acest website are si o PAGINA DE FACEBOOK (click aici pentru "Like") in care vei intalni mult mai multe informatii decat cele publicate aici: postari aproape zilnice, poze din bucataria mea, de la locul meu de munca, precum si concursuri sau informatii utile.


16 comentarii »

  1. Excelent articolul , iar fotografiile sunt graitoare pentru aceste zile pline, daca cineva pana sa ajunga pe pagina ta credea ca munca in bucatarie e usoara, sigur va avea ocazia sa isi schimbe definitiv parerea! E uimitoare pasiunea ta pentru aceasta meserie si sunt convinsa ca iti pui tot sufletul! Iti doresc mult bine Cristi!

  2. Multumesc mult, Ruxy!

  3. Mereu o placere sa-ti citesc articolele.
    Felicitari!

  4. munca titanica nu alta. eu as fi preferat sa fiu de partea cealalta a tejghelei:)Am avut doua mini vacante vara asta si cel mai mult m-a bucurat faptul ca am stat departe de internet,deci sunt total de acord cu incheierea:))

  5. Draga Cristi (imi permit sa iti spun asa, ca te citesc constant), punctual:

    – doamne ce as fi vrut sa fiu acolo sa vad caii aia, irlandezii sunt foarte tari in competitiile mondiale, nu dau nume acuma, sigur cine are net sau pasiune pentru cai le gaseste, deci banuiesc ce a fost acolo;

    – tot ce spui deja imi imaginez, am gatit numai pentru niste copilasi si a fost o provocare;

    – apropos de incheiere, eu refuz sa intru pe facebook (nu stiu cum se duce acolo ce public pe blog, dar asta e neimportant), stiu multi dependenti care se plang ca ii dor genunchii, gleznele, ca se ingrasa;

    – tu realizezi cat ai slabit de cand ai intrat in paine in domeniul care iti place?

    De inchieiere, te invidiez nesincer (fara misto, nu e nimic mai frumos decat sa faci ce iti place) si iti doresc multa bafta in continuare, ce rau imi pare ca nu am fost mai aproape de zona sa fi vazut si eu concursul, dar nu e deplasabil cainele, Irlanda are carantina luni bune.

    Sanatate si multa bafta iti doresc si cat mai multe articole.

  6. Salut! Stiu foarte bine ce inseamna asta, si te felicit, pe langa bucuria ca ai un loc de munca bine platit fata de ce e in tara, ai si satisfactia de a lucra intr-o societate care respecta valorile morale si umane, cel putin asta e impresia pe care mi a lasat-o mie in perioada in care am stat acolo. In anul 2007 am fost cu facultatea in Dublin, dupa 10 zile de locuit acolo am vazut ca banii se duceau foarte, foarte usor……, asadar m-am angajat ca bucatar, ulterior mi am luat si al doilea loc de munca, la care eram platit mult mai bine,(iesea si tips). O buna perioada am mers in paralel cu ele. Tare greu mai era dar totusi placut si frumos. Cand ieseam din tura duminica ma opream la “all license” si luam un vin frantuzesc de 9.90 euro……frumose vremuri. aveam un coleg la facultate din Praga si spunea:
    “Irlanda e minunata daca nu urasti ploile lungi si dese, foarte dese.”

    aici e primul loc de munca: Bram’s Cafe http://maps.google.ro/maps?hl=ro&psj=1&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.r_qf.&biw=1440&bih=761&um=1&ie=UTF-8&q=brams+cafe+dublin&fb=1&gl=ro&hq=brams+cafe&hnear=0x48670e80ea27ac2f:0xa00c7a9973171a0,Dublin,+Co.+Dublin,+Ireland&cid=0,0,9888074609454361693&sa=X&ei=hyY_UJXHJIfktQaJ54GYDw&ved=0CJEBEPwSMAA

    aici e al doilea loc de munca, http://bay.ie/contact.html
    aici am avut si acte mi au trimis banii chiar si la o perioada buna de timp dupa ce am plecat din Irlanda.

  7. Multumesc Cristi, mi-a placut sa intru in atmosfera si e foarte util articolul. Felicitari si sunt sigur ca experienta capatata te va ajuta mult, nu neaparat direct, in special prin cele spuse la incheiere. Dupa alte cateva evenimente de marimea asta iti va fi mult mai usor. Succes in continuare si povesteste in continuare !

  8. Viata pe repede inainte ! Cu bunele si relele ei !

  9. Cosmin – multumesc mult de tot pentru cuvintele tale, ma incurajeaza.
    Mitinita – este?
    Aphextwinz – multumesc mult de tot si sanatate catelului.
    Bogdan – ma bucur ca ai avut o aventura pozitiva si faina in Irlanda, multumesc de vizita.
    Cristi-J – Eu multumesc ptr aprecieri si da, ai mare dreptate: astfel de evnimente sau astfel de rutini ma vor ajuta mult.
    Costel – cam da :).

  10. […] de zile. Fiindca urma sa am saptamana de foc cu cele doua joburi, cel normal de la restaurant + cele 5 zile de foc de la Dublin Horse Show, am zis sa imi iau trei zile libere si sa plec putin prin Irlanda intru relaxare si pregatire […]

  11. Nu mi se pare munca titanica, cum spunea cineva mai sus, asta ar trebui sa fie munca normala, de zi cu zi, pt. un emigrant care vrea sa iasa in evidenta pe piata muncii.
    (sau pt. un roman care munceste in tara lui, si pt. care 12 ore pe zi de munca fara pauza sunt strict necesare… succesului social :). Ce-i drept cam repetitiva, da’ asta e nivelul paygrade-ului
    Dealtfel, day jobul lui Cristi, din cate am inteles, numara 5-6 ore pe zi… way too easy, mai ales dupa niste ani in IR. Are noroc totusi ca imbina pasiunea cu munca.

  12. Foarte interesanta munca in restaurant. Aproape ca te-as invidia daca n-ar fi duminica seara. Probabil te voi invidia maine cand voi sta in fata calculatorului la birou.

    Omleta in steamer?!

  13. @Vargas – eu nu cred ca un emigrant ar tb sa munceasca mai mult decat un localnic, cred ca tb sa caute pana isi gaseste un loc al lui bine stabilit – sau mai multe – daca pleaca (mereu) mai departe. Da, sunt 5-6 ore pe zi si poate ar merge 7-8 constant, insa in perioada asta a vietii mele sunt suficiente cele “5-6” ore.
    @Jollyca – da, in steamer urias, doar ca tb sa o amsteci din cand in cand, ptr uniformizare. iese foarte misto. mai degraba, de fapt, sunt scrambled eggs decat omleta.

  14. […] cateva saptamani, intr-o duminica, am fost in complexul RDS (acolo unde am muncit o saptamana la final de august), pentru Rude Health – targ de sanatate, cu o parte importanta dedicata si […]

  15. […] experienta, plus scurta dar intensa si utila colaborare cu Dublin Horse Show (povestea aceasta e AICI), plus cursul profesional de la DIT (povestea e AICI), am decis inainte de vacanta in Romania din […]

  16. […] bine, la cantina merita. Cititi articolul lui Cristi Roman despre bucataria iadului, desigur ca experienta nu este decat vag comparabila, dar mereu ma gandesc la el in anumite zile in […]

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>