admin 2 August 2010 FOOD BLOG ÎN MADRID, HOT, REPORTAJ FOODBLOG 2,181 views 14 Comentarii Trimite pe mail

Noua zile am stat in Spania, trei in Madrid si apoi sase in Valencia, la final de iulie, intr-un concediu ce a imbinat, ca de fiecare data, partea de food cu cea de relaxare si cu cea de cunoastere. Profiand de o oferta excelenta de cazare de la Ibis Spania, plus avioanele, care sunt mult mai ieftine din vest spre vest decat din Romania spre vest, cele 9 zile din Spania au insemnat o aprofundare a bucatariei spaniole si, in particular, a celei din regiunea Valencia, care are mai multe deosebiri.

Voi incepe astazi destul de light, ca o mica incalzire, urmand sa revin zilele urmatoare cu materiale mai pline, si chiar cu un filmulet dintr-un mic local cu totul special.

Tapasurile din cartier

Asadar, primele 3 zile le-am petrecut in Madrid, un oras pe care nu-l mai vazusem (aveam doar doua experiente spaniole in trecut: 12 zile in Sevilla, in 1999, si 8 zile in Barcelona, in 2007) pana acum si care, personal, mi-a lasat o impresie faina. Fara a avea spectaculozitatea gotica pe care o admir la orasele vechi ale Europei vestice, Madridul e insa o metropola curata, impecabila la transport public (ok, opinia mea modesta dupa 3 zile), civilizata si in care am crezut ca voi intalni sute/mii de cersetori romani, tiganci cu copiii dupa ei, blah, blah, blah. Aproape nimic.

In prima seara, ajungand undeva pe la 10 seara la hotel, am iesit prin cartier, stand in cartierul Bilbao, adica un pic mai sus de centrul orasului. Cald rau, aproape socant dupa cele 16/18 grade din Dublin, dar la ora 23 in Madrid erau inca 30 de grade . Si ne-am invartit ce ne-am invartit pana am ajuns intr-un scuar intre blocuri, intr-un cartier oarecare, plin insa de sute, la propriu, terase, pline ochi, de ne-am invartit de 3 ori pana sa gasim o masa libera. Da, terasa de cartier, plina de spanioli, de localnici, asta am cautat in mod special. Nu restaurante, nu interioare. Afara, la terase, printre localnici.

Si am cerut mai multe tapasuri, firesc, sase ), alaturi de vinul casei, si, daca tin bine minte, la inceput a fost si o bere rece . S-o luam asa: masline verzi, foarte gustoase, ensaladilla russa (aproape clasica noastra boeuf, dar facuta cu ton, ca si carne, tapas foarte, dar foarte prezent pe multe meniuri), patatas bravas (cartofi prajiti, stropiti cu un sos usor iute), empanadas (foietaj umplut cu un amestec de rosii, ton, verdeturi, in cazul nostru), chorizo frito si un vas plin cu morcilla, o specialitate nu pe gustul multora, practic un carnat condimentat, sau un sangerete, facut piureu si incalzit, dar de care imi era dor, gustand o varianta similiara anul trecut in Portugalia.

In alta zi apoi, am ajuns pe langa stadionul Santiago Bernabeu, al lui Real Madrid, si ne-am oprit dupa sa mancam ceva la terasa unui bloc din zona. Am crezut ca va fi teapa turistica, dar ne-am riscat, fiind lihniti de foame&sete si caldura, adica trinitatea iadului in materie de tepe turistice. Si….. norocul celui care risca: am nimerit chiar bine. Un bocadillo (sandvis) cu jamon serrano, consistent, nu ca in alte parti, un gazpacho atent facut, rece, gustos si consistent, bine pus la punct, sobru si cu alura de mancare serioasa, apoi o salata spaniola. Salata spaniola este facuta din salata, rosii, masline, morcovi, ceapa si ton la conserva. Din ce-am aflat, vorbit, auzit, tonul la conserva a devenit o manie/moda in Spania, nu doar ptr servirea turistilor, dar, pur si simplu, pentru familii.

In ultima seara de Madrid m-am intalnit cu un fost coleg de facultate, Bogdan, care locuieste de mai multi ani acolo, si am stat cateva ore la discutii interesante pe teme sociale, politice, legate de Spania, Romania, Irlanda, si am stropit cu bere si cu cateva tapasuri.

Si desi nu tineam neaparat, fiindca imi era arhicunoscuta, am luat o tortilla, sa nu zic ca nu am papat tortilla in Spania. Nu deosebita, insa pe foame a mers. Alaturi, croquetas, care au fost umplute cu branza de capra si cu jamon serrano.

In fine, in ultima dimineata inaintea plecarii cu Ryan Air spre Valencia am mai dat o fuga prin centrul Madridului, pentru inca o serie de tapasuri. Si am luat inca un jamon serrano (da, recunosc ca sunt dependent de textura si gustul de jamon serrano, si in Dublin imi iau macar o data pe luna, daca nu de doua ori), servit acum insa pe o felie solida si gustoasa de paine de secara, dar si sepia a la plancha (sepia pe grill), in ulei de masline si verdeturi.

Museo del Jamon

Cand am citit prima oara pe ghiduri despre Museo del Jamon, am crezut ca e vorba chiar de un muzeu . De unde, era vorba de un lant de magazine care servesc produse pe baza de jamon, sunca uscata traditionala de porc, de la serrano pana la multe, multe, multe altele. Oricum, dezamagirea nu a fost mare, fiindca magazinul in sine e interesant. Dar nu spectaculos, iar sandvisul cu serrano de la ei a fost mai mult decat modest.

Magazinul are o zona de servire pentru acasa, cum vedeti jos in partea din stanga, dar si un bar, cu tapasuri, pentru clientii gurmanzi. Plus restaurant la etaj. Da, clar, pentru turistii clasici e Mecca. Nu pierdeti timp mult in Museu del Jamon, daca ajungeti la Madrid, 5 minute sunt suficiente.

Si, in fine pentru cine nu stia cum spun spaniolii la celebrul “hot dog”, aveti mai jos traducerea lor libera  si lipsita de frustrari lingvistice . Perros = catei. Caliente = cald.

Asta a fost primul episod spaniol, am zis ca e unul light, dar am zis sa ma reobisnuiesc mai soft cu scrisul, ca sincer, dupa 2 saptamani, nu prea ma simt in forma. Dar in zilele urmatoare urmeaza episoadele mai serioase, dedicate gurmanzilor cu acte .

Sa aveti o saptamana super!

Recomandă pe Facebook