Rețetă: Scoici mari în sos alb cu piureu de sfeclă roșie si cartofi
Îmi plac foarte mult fructele de mare, iar cititorii mei vechi cunosc bine acest lucru
. Îmi plac în special fructele de mare gătite în stil mediteraneean, cît mai simplist, cu ulei de măsline, usturoi, pătrunjel – în principal. Acum cîteva zile am luat pentru prima oară scallops – care reprezintă carnea scoicilor mai mari. Am tot căutat denumirea clară în română pentru scallops – și nu am găsit-o. Însă este carnea de formă oarecum rotundă, cam cît o minge de ping-pong, aflată în interiorul scoicilor de mari dimensiuni. Sper că m-am făcut înțeles
. Oricum, gustul este asemănător, oarecum, cu cel al creveților, mai degrabă, sau al midiilor, fără a avea însă textura ușor nisipoasă.

Le-am gătit clasic – cam așa se gătesc în majoritatea restaurantelor care servesc scallops – în ulei de măsline, usturoi, ceva verdețuri, de preferință pătrunjel proaspăt, sau verdețuri uscate mediteraneene (busuioc, cimbru, rozmarin), sare, piper. Cam 3 minute pe o parte, maximum 4, funcție de foc. Adică până devin ușor mestecabile. Dacă nu sînt preparate bine, atunci pot avea o textură dificilă, în genul calamarilor făcuți prost.
Buuuuuun! Alături, fiindcă aveam de mai mult timp 4 sfecle roșii medii ambalate, gata fierte, m-am gîndit să le utilizez cumva. M-am gîndit un pic și mi-a venit ideea: piureu. Apoi însă m-am gîndit că poate gustul va fi prea intens, așa că am zis hai sa combin piureul de sfeclă cu cel de cartofi. Proporția a fost de 3 la 1 pentru cartofi, însă puteți încerca fără probleme proporții egale, fără probleme. Data viitoare așa voi face și eu.

Buuuuun! Am zis să mai adaug ceva la ce am avut în plan și așa a apărut un fel de sos alb, pe care l-am făcut în tigaie, din iaurt, unt, puțin ulei de măsline și usturoi. Dacă este făcut prea mult, iaurtul se brînzește la căldură intensă, ceea ce mi s-a întîmplat și mie, însă n-a fost catastrofă, putea să iasă mai rău. Însă gustul acestui fel de sos a fost cu adevărat bun, ușor untos, cu aromă de usturoi și cu o vagă acreală de la iaurt. Vagă!
Practic, sosul alb a contrabalansat foarte bine, după părerea mea, piureul de cartofi și de sfeclă roșie, care a fost ușor dulce, iar carnea de scoică în ulei de măsline și usturoi a fost cireașa de pe tort. Moale, perfect mestecabilă, gustoasă!

În București sau în marile magazine cred că puteți găsi scallops la Selgros, eu acolo am văzut la ultima vizită în București. Chiar la un preț bun.
Cam asta e tot ce vă lipsește pentru a reuși acest preparat, în rest nu ar trebui să aveți nici o dificultate. Mie mi-a plăcut foarte mult, și nu fiindcă am gătit eu, ci pur și simplu gustul fiecărui preparat în parte și combinația mai curajoasă și inedită. E păcat să nu experimentați în bucătărie, mai ales în România
, și vorbesc aici cel puțin de piața legumelor proaspete.
Poftă bună sănătoasă și gustoasă vă doresc – dar și o săptămînă super!



Cred ca sunt f bune aceste scoici, si mie imi plac fructele de mare, in special salatele de fructe de mare.
11 January 2010 la ora 13:48