Rețetă: Clătite cu spanac (Crespelle di spinaci)
Prima rețetă pe care am pus-o în aplicare din cartea “Italian – One step at a time”, a fost Spinach&Ricotta Crepes sau Crespelle di Spinaci sau Clătite cu spanac. Ne-a tentat aspectul final al produsului, aveam spanac proaspăt cumpărat, aveam ricotta. Zis și făcut.
Am făcut 8 clătite normale. Apoi, în tigaia de sosuri, am călit spanacul în două linguri de ulei de măsline, după aceea am adăugat 250 grame de ricotta și două lingurițe de mascarpone, un cățel de usturoi, sare, piper proaspăt măcinat. Am amestecat totul până la uniformizarea lactatelor.


Când amestecul a fost gata, l-am întins peste clătite, am rulat clătitele, apoi le-am tăiat în 4-5 bucăți, potrivite/egale ca mărime. Am pus apoi bucățile de clătite în picioare, într-o tavă unsă cu ulei de măsline, una lângă alta, înghesuite, că doar așa au vrut să stea la cuptor
. Pe deasupra, am ras parmezan.


8-10 minute au stat la cuptor, până când s-a topit parmezanul și până ce bucățile de clătite au devenit mai maronii. Am servit apoi cu poftă
. Preparatul e delicios, însă foarte caloric și grăsuț. E bine să-l serviți mai bine ca gustare, în porții de maximum 4, ca să nu zic 3 bucățele de clătită umplută. De reușit, vă va reuși sigur. Poftă bună!



In primul rand felicitari pentru noul aspect al blogului, dar si pentru ca ai inceput sa postezi mai multe retete
de fapt asta asteptau multi cu nerabdare: sfaturi si retete, pe langa textele super bine scrise! multa bafta in noul an!
18 January 2010 la ora 11:31