Reportaj Londra 4: Caraibe, Sushi, Migdale, Feta, Organic
Închei astăzi serialul dedicat călătoriei la Londra, cu un mix de fotorafii și informații adiacente. Pașii prin Londra ne-au purtat într-o zi spre Old Spitalfields Market, care e o imensa hală acoperită, așa cum era pînă anul trecut Piața Obor. Numai că aici hala este ocupată de mîncare maximum 10-15%, din ce mi-am dat seama, în rest este dedicată vânzării de cărți, tablouri&diferite alte opere de artă. Pe laturile halei există însă și restaurante, pentru cei care vor să ia masa într-un climat mai organizat&conformist.
Standurile de mîncare sînt însă diverse și ocupate de pasionați de gătit sau de mici producători sau imigranți din colțurile lumii. Cel mai viu stand pe lângă care am trecut a fost cel al unor femei din zona Caraibiana, care ofereau spre vînzare inedite lipii (foto mare, sus, si dreapta, aici) umplute cu un amestec sanatos si vegetarian, compus din porumb, avocado, pepene, verdeață, guacamole, rosii, etc. Mi-a plăcut mult aspectul, n-am gustat însă.
În rest, fiecare om își expunea talentele lui în bucătărie – unii au venit cu prăjituri de casă, alții cu pîine de casă, alții cu brînză și legume, și tot așa. Lîngă aceste standuri erau 4-5 mese lungi, de lemn, unde te așezi să consumi ce ai cumpărat. Noi am luat o lipie umplută cu spanac și cu feta.
Alte poze:
- un magazin care vindea conserve organice, care era însă închis, dar mi-a plăcut numele lui: Absolutely Starving;
- eu, salivînd în fața vitrinelor din cartierul chinezesc;
- un mic magazin, tot în zona chinezească, plin numai de sushi, cu prețuri foarte bune și cu vînzători japonezi cu care de-abia ne-am înțeles (rețineți acest pont dacă ajungeți în Londra și vreți sushi adevărat și ieftin).
Sper că v-a plăcut călătoria culinară în Londra (AICI SÎNT TOATE CELE 4 EPISOADE). A fost scurtă, așa că n-am avut timp și de alte experimente, deci fiți mai reticenți cu criticile
. Poate altă dată.


Deci, abia astept sa ajung. miine decolez. yupyyyy
9 June 2009 la ora 17:27