Home » HOT, RESTAURANTE, VIAȚA ÎN DUBLIN, VIATA IN RESTAURANT

Cum am ajuns chef la Royal Marine Hotel din Dublin

16 January 2013 HOT, RESTAURANTE, VIAȚA ÎN DUBLIN, VIATA IN RESTAURANT 8,015 views 29 ComentariiTrimite pe mail Trimite pe mail

Salutari, prieteni! Va doresc un 2013 excelent, in orice caz mai bun decat 2012! Sa fiti, sanatosi, fericiti si norocosi!

Cei mai multi dintre voi stiti deja ca timp de un an si jumatate am lucrat in paralel la un restaurant asiatic din Dublin, pe langa pasiunea mea de baza de blogger culinar si jurnalist culinar. Pasiunea insa nu prea tine de foame, mai ales cand traiesti la mare distanta de tara in care esti (oarecum) mai cunoscut, asa ca a trebuit sa gasesc un job in Dublin.

Inca o parte dintre voi ati aflat din postarile mele de pe contul de Facebook al acestui site ca din octombrie mi-am schimbat locul de munca. Am parasit Tippenyaki – restaurantul asiatic/japonez pentru care munceam din martie 2011, si am ajuns chef la un hotel de 4 stele din Dun Laoghaire, o suburbie din sudul Dublinului, aflata chiar pe coasta marii. Practic, hotelul (Royal Marine se cheama) se afla la 100 de metri de mare. Este, de altfel, si cel mai mare si impunator hotel din aceasta mica localitate, avand peste 300 de camere.

Povestea, pe scurt, e cam asa: inca din august/septembrie incepusem sa primesc ore mai putine de munca la Tippenyaki + intrasem intr-o oarecare rutina, dupa un an jumatate de munca acolo pe care am inceput-o din postura de kitchen porter.

Avand aceasta experienta, plus scurta dar intensa si utila colaborare cu Dublin Horse Show (povestea aceasta e AICI), plus cursul profesional de la DIT (povestea e AICI), am decis inainte de vacanta in Romania din octombrie (povestea aceasta e AICI), sa caut un nou loc de munca.

Norocos sau fiindca asa a fost sa fie, dupa 5 aplicatii facute online intr-o zi sau doua, undeva la final de septembrie, am fost contactat de catre executive cheful Darrin Parrish, de la Royal Marine Hotel. Se intampla pe 21 septembrie, iar pe 22 am ajuns la interviu, la 11 dimineata, la hotel.

Nu am avut nici o emotie – probabil daca aveam acest interviu la 19, 23 sau 26 de ani as fi avut – insa am invatat un lucru simplu, banal, care e o adevarata cheie de reusita pentru interviuri: nu aveam absolut nimic de pierdut, doar de castigat, asa ca nu am avut nici un motiv pentru care sa nu fiu destins, vesel, glumet si increzator.

Interviul a fost intens si captivant, mi-a placut la nebunie. Oricum, a fost primul meu interviu adevarat din viata asta ;). Mai avusesem doar doua mici, pana acum: in toamna lui 2004, cu Catalin Tolontan si Luminita Paul de la GSP, inainte de a ma muta la ei de la TVR, si cu managerul de la Tippenyaki, in februarie 2011.

Acum, interviul a durat cam 30 de minute, si alaturi de cheful mare Darrin, un australian mutat in Anglia la mijlocul anilor ’90 apoi ajuns in Irlanda, a fost si sous-cheful, Karl, un irlandez cu mare experienta. De la banalele intrebari de genul “cu ce te-ai ocupat la fostul loc de munca” am ajuns la unele cu adevarat interesante si creative, de genul “daca ti-as cere sa-mi faci ceva de mancare acum, din toate ingredientele posibile din lume, ce ai gati”?.

Si tot asa, si dupa 30 minute ne-am despartit multumiti unii de altii si am stiut ca imi va fi oferit jobul. Am fost sunat dupa cateva zile de catre sefa de HR din hotel, mi s-a confirmat postul si am fost intrebat daca accept conditiile, etc. Am plecat apoi linistit in vacanta de doua saptamani din Romania (linistita vacanta, platita de catre fostul loc de munca, si relaxanta cu gandul ca un job s-a dus, altul incepe), m-am intors, iar pe 22 octombrie am inceput munca de chef la Royal Marine Hotel din Dun Laoghaire (cam 12-13 km distanta de centrul Dublinului).

Sa pun insa si o poza: aici faceam scones, celebra prajiturica irlandeza (plus UK). Da, am purtat mustata jumatate de luna noiembrie, pentru miscarea “Movember” :).

IMAG0264

Prieteni, dupa 3-4 zile am vrut sa-mi dau demisia, iar dupa o saptamana, o saptamana si jumatate eram in acelasi stadiu: nervos si ofticat ca am ajuns in acest loc. Ce s-a intamplat, de fapt?

Am fost absolut dat pe spate de intensitatea zilelor de munca in comparatie cu micutul restaurant asiatic in care muncisem o perioada. Mai mult, mi s-a dat de facut mai mult decat presupunea jobul pentru care am aplicat. Si asta m-a enervat, o perioada, fiindca mi se cereau standarde demne de un post pentru care eu nu aplicasem si pentru care nu aveam deloc exprienta. Am avut, in a doua saptamana, chiar discutii aprinse cu sous-chef-ul, pline de nervi, intr-una dintre ele eu aruncand manusa si spunand ca gata, plec, nu mai suport. Plus plata, de ce sa nu recunosc: faceam (fac) mult mai multe decat postul pe care il obtinusem si primeam banii pentru jobul de interviu, nu pentru cel practic. Dar cam atat despre bucataria interna a acestor lucruri.

Iata insa si cateva poze de la munca mea de hotel. Sunt facute cu HTC-ul, nu cu aparat foto, asa ca scuzati calitatea. De exemplu asa arata un mic starter de somon afumat pe care il avem, servit mereu cu traditionala soda bread irlandeza.

IMAG0238

Sau cheesecakeul cu bucati de ciocolata, de care ma ocup direct, in aceasta poza aflat in faza de a fi introdus la cuptor.

IMAG0285

Cam asa arata, in mare, cateva deserturi, printre care sticky toffee pudding (pe baza de curmale) sau peanut butter and chocolate mousse. Lipseste menta din aceasta poza.

IMAG0274

Timpul insa s-a mai scurs, deja sunt aproape trei luni de atunci. Si tot vreau sa plec. Dar iata ce s-a intamplat in cele 3 luni, plus alte lucruri:

– m-am obisnuit mult mai mult cu volumul urias de munca din unele zile, dar si cu ritmul stresant din aceleasi zile;

– asta nu inseamna ca sunt fericit: unii sunt fericiti si impacati cu un ritm super alert la munca, eu nu;

– muncesc majoritatea sambetelor si duminicilor, in total 4-5 seri pe saptamana, pana in jur de 11 seara, uneori de la 12 ziua, alteori de la 3;

– am invatat multe, multe de tot, si mai am de invatat de zeci de ori mai multe lucruri; am insa acum mult mai multa incredere in mine, ca chef;

– sectia de baza de care ma ocup, avand atributii de chef de partie (adica sef de sectie), desi postul este de commis chef (chef incepator), este cea “rece”, adica salate, sandvisuri, alte preparate servite reci, etc. Plus deserturile. Insa fac mult mai mult de atat, ma ocup si de 3-4 preparate calde din meniul general;

– de curand am fost introdus si la banchete: avem saptamanal 1-2-3 mari evenimente in hotel (nunti, petreceri, etc), uneori chiar si de 200-300 oameni si atunci se formeaza o echipa de 2-3-4 chefi care se ocupa in ziua respectiva doar de acest lucru; asa arata una din salile mari de banchete, de Craciun este facuta aceasta poza, am avut de servit 250 de oameni. Da, da, cand multi dintre voi stateati cu o mana pe cadouri si cu una pe sarmale, omul vostru muncea de zor ;).

IMAG0293

– coordonarea trebuie sa fie incredibila intre cele 2 sectii ale bucatariei, rece si calda, si am invatat foarte bine acest lucru, dupa dezastrul din primele 2-3 zile;

– timpul trebuie sa ti-l organizezi atent si rapid, fiindca intr-o zi de munca nu ai de facut doar service-ul pentru clienti, ci si prepararea de prajituri si alte mancaruri, in vase mari, care tin apoi pentru 2-3-4 zile;

– in permanenta trebuie sa-ti organizezi locul de munca, mesele din fata ta, din jurul tau, etajerele, etc, astfel incat sa nu apara un haos plin de mizerie, oale murdare, ustensile ratacite, pete de ulei, de mancare, de sosuri, peste tot in jurul tau;

– am ajuns sa gestionez bine aglomeratia si stresul, chiar avand cateva zile in jurul Anului Nou foarte intense in care mi s-a zis ca am excelat si ca am salvat situatia.

Insa peste toate acestea, dragi prieteni, conteaza altceva: pentru mine nu (mai) conteaza ca am fost si sunt laudat, nu conteaza ca “am salvat”  situatia; nu conteaza asa mult nici macar ca am un salariu rusinos de mic pentru volumul de munca si stresul aferent – sigur ca e important, insa nu e de baza. Conteaza sa merg impacat si linistit pe drumul spre munca. Conteaza sa stiu ca am un echilibru intre viata de munca si timpul liber din afara muncii. Conteaza sa nu ti se dea mult mai mult de munca decat a fost vorba – nu am absolut nimic impotriva muncii grele – si cei cu care am muncit din ’96 si pana acum, in diferite domenii, imi pot fi martori – ci nu suport sa fiu certat cand ne-am inteles pentru un lucru apoi mi se cer mult mai multe la un nivel pe care alti chefi il au dupa multi, foarte multi ani de experienta. Si totul pe aceeasi bani putini de la inceput.

Prin urmare, m-am obisnuit cu greul, cu stresul, am ajuns sa pot sa ma coordonez intre 10 ordine in acealasi timp care trebuie facute si trimise in salon in 10-15 minute, am ajuns sa nu ma deranjeze ca mi-am umplut degetele de basici, sau ca ma lupt uneori cu oale de 50 de kg, sau ca in jurul meu sunt enorm de multi manageri din acest urias hotel, fiecare cu opinia lui diferita.

M-am obisnuit cu ele, dar nu sunt impacat cu ele. E grea munca de chef, prieteni – vorbesc macar de bucatariile mari, din restaurante foarte aglomerate sau hoteluri. Iti rupe precum un vortex viata uneori aceasta munca si te baga pe un drum uneori fara iesire, daca nu ai alte perspective in viata sau daca asa ai inceput de la 18-20 de ani. E frumoasa meseria, cum multi zic, dar e frumoasa daca ai un anumit echilibru din toate punctele de vedere.

IMAG0313

Asa ca voi incepe sa caut altceva. Stiti ceva? Nu ma deranjeaza deloc daca voi sta 2-3-4 luni in fiecare job, pana va fi sa-mi gasesc unul care sa ma satisfaca: sa fiu impacat, sa stiu ca merita, ca am timpul meu liber linistit, ca nu ma duc stresat la munca, etc.  E grea munca de chef si fiindca mai toata viata mea de pana acum am petrecut-o la birou, din ’96 pana acum foarte putin timp. Uneori ma gandesc sa abandonez acest proiect culinar profesional pe care l-am inceput, iata, acum aproape 2 ani, in februarie 2011. Am vrut sa fac ceva practic pe langa pasiunea de a scrie despre mancare si lifestyle culinar si pe undeva cred ca am reusit, ca ma descurc, ca sunt apreciat, ca incep sa inteleg bine aceasta meserie.

Dar e mai mult decat atat: e vorba de viata asta unica pe care o am si de calitatea ei. Slava Domnului, si trebuie sa fiu recunoscator sortii, nu m-am nascut intr-o tara foarte saraca, sa nu am efectiv ce manca si atunci sa accept sa muncesc pe rupte toata viata, departe de cei dragi, etc. Nu e cazul. Am intalnit oameni, in special din tari sarace asiatice sau africane, care sunt plecati de ani buni de langa familiile lor, de langa copii, doar pentru a face bani. Sunt oameni care nu-si vad copiii, familia sau rudele zeci de ani pe lumea asta. Dar sunt norocos, si suntem norocosi, fata de ce exista pe lumea asta.

Nu vreau sa “strang din dinti, sa plec capul si sa muncesc pana cad jos“. Nu vreau sa fac astea fiindca “doar asa vei ajunge departe“. Nu ma feresc deloc de munca, ma feresc doar de munca haotica si dezorganizata. Nu mai am 20 de ani, am aproape fucking 35.

Asa ca, macar teoretic, am decis: viata mea e mult mai importanta decat ambitia profesionala, decat dorinta de a ajunge cunoscut, apreciat, adulat, iubit, renumerat masiv, etc, etc, etc.

Nu e un abandon, din contra, e o rascoala interioara dupa ce am inceput sa adulmec bine acest domeniu. Iubesc gatitul, iubesc zona culinara, probabil in aceste limite voi munci toata viata. Probabil, ca nu stiu sigur. Insa trebuie, la naiba ca trebuie sa fie altceva care sa ma satisfaca, sa ma faca sa fiu impacat cu ceea ce fac, ceea ce simt, ceea ce respir. Avand in vedere mereu, dar absolut mereu, intamplarile frumoase din viata personala.

Va doresc numai bine!

Acest website are si o PAGINA DE FACEBOOK (click aici pentru "Like") in care vei intalni mult mai multe informatii decat cele publicate aici: postari aproape zilnice, poze din bucataria mea, de la locul meu de munca, precum si concursuri sau informatii utile.


29 comentarii »

  1. Ei, bravo Cristi. Ai foarte mare dreptate, iar eu nu pot decat sa-ti salut decizia. Iti doresc din tot sufletul sa gasesti acel echilibru pe care il cauti. Am simtit nevoia sa-ti scriu doar pentru asta, sa stii ca sunt in lume oameni care te inteleg si te sustin, chiar daca nu te cunosc personal. Poate asta o sa-ti dea mai multa putere 🙂

    Mult succes!

  2. sfarsitul lui “six feet under”, nu? 🙂

  3. Bravo man, keep it up

  4. Bravo! Ma bucur tare mult ca ai aceasta atitudine.

    Eu sunt in Grecia, nu muncesc aici..am jobul din tara si il fac de acasa. Am venit pentru sotul meu, el lucreaza in domeniul public aici. Toti au impresia ca am venit aici pentru a munci 24h din 24h pentru a strange bani si a-i sparge in tara… nu vrea nimeni sa inteleaga ca pur si simplu traim si ne bucuram de viata aici cum am fi facut-o si in Romania.

    Si mai la subiect..am avut o tentativa de a lucra intr-o bucatarie a unui hotel de 5 stele aici si exact acelasi lucru il faceau..erai platit ptr anumite taskuri si iti bagau pe bag altele si se mai si crizau ca de ce nu le-ai facut..programul in jur de 9h si banii putini pt volumul de munca…am renuntat mult mai repede ca tine :)…poate mai incerc ceva sezonul asta 🙂

    Bafta multa in continuare!

  5. Felicitari pentru ceea ce faci. Eu nu cred ca as face fata provocarii unei asemenea bucatarii.
    Sunt sigura ca vei gasi ceea ce cauti, ai pasiune si curaj si de aia te admir. Succes!

  6. La multi ani, Cristi si sa ai un an 2013 asa cum iti doresti! Eu, unul, o sa-ti tin pumnii!

  7. Cristi, te inteleg si aprob in totalitate felul in care gandesti situatia. Desi au fost perioade in viata in care a trebuit sa muncesc pana sa cad jos pe doi lei (ale tineretii valuri) nu-mi place si in permanenta scopul meu a fost sa muncesc cat mai putin (dar cat mai valoros) si sa ma bucur de viata.

    Si mi-ai facut dor de Dun Leary (o sa raman toata viata in love with Dublin).

  8. Mai Cristi n-ai fi rezistat intr-o multinationala! 😛 Nici eu :))
    Sper sa-ti gasesti un job asa cum iti place. Pentru ca fiecare merita sa se trezeasca dimineata cu placere si sa mearga la serviciu cu drag. Un an cat mai bun sa ai.

  9. Salut Cristi, sunt sigur ca vei gasi locul de munca potrivit si eu am trecut prin experienta asemanatoare si imi place gandirea ta la munca trebuie sa te duci si cu placere, cu entuziasm , nu doar pt banii. Keep looking .. Bafta

  10. Eu te apreciez pentru puterea de care ai dat dovada.Eu iti dau dreptate ca vrei sa iti cauti alt loc de munca, degeaba faci ce iti place daca mediul nu e cel mai potriivt.Eu sper ca in curand sa ne zici ca ti-ai gasit alt job si unde sa mergi cu placere, dar in acelasi timp ca ai timp si pentru viata ta personala, sa te mai recreezi si sa faci tot ce iti doresti!

  11. cristi, din toata povestea asta, tu trebuie sa fi cel multumit. cred ca toti vrem asta insa nu avem curajul sa recunoastem. spor la cautat asadar!

  12. @Andie – multumesc mult, chiar imi da putere. Toate bune!
    @Irina – :).
    @Mircea – Mersi mult, la fel!
    @Ana – bafta multa, sper sa ai noroc si tu, iti multumesc!
    @Dana – multumesc mult de tot!
    @Mihai – multumesc, un an excelent iti doresc!
    @Sabrina – multumesc. Da, clar nu sunt adeptul volumului exagerat de munca. Toate bune si sper sa vezi cat mai des DL :).
    @Brindusa – se poate, da, insa am muncit ani buni si la TVR si la GSP – tot un fel de multinationale sunt :)). Insa inteleg ce zici – insa fiecare cu propriile lui decizii ;). Multumesc mult!
    @Cristian – multumesc mult, sa fie!
    @Rocsy – multumesc mult de tot, sa fie, toate bune si tie!
    @Lisa – sa fie, multumesc mult!

  13. Felicitari pentru atitudinea fata de viata. Este bine ca te-ai dezmeticit si nu te inrolezi in aceasta forma noua si moderna de sclavie. Tehnologia si foarte putini oameni au ajuns sa domine o mare parte din omenire; multi,
    chiar tineri, nu-si dau seama in ce vartej aiuritor au intrat si, uita, de fapt sa traiasca.
    Probabil ca era o experienta prin care trebuia sa treci ca sa stii care vor fi pasii urmatori. Iti doresc sanatate si un dram de noroc ca sa-ti
    poti realiza echilibrul de care ai nevoie

  14. Perfect de acord cu tine! Munca nu trebuie sa te faca din om ,neom!
    Cred ca urmatorul pas ar fi(daca e posibil), sa te lansezi in domeniu culinar,pe cont propriu,sa ai afacerea ta!
    Eu iti doresc BAFTA!

  15. Chef ce inseamna, sef sau bucatar?

  16. @Mirela – Multumesc mult. Sa fie!
    @Ghiasa Ikori – Sa fie, multumesc! Mai e mult insa pana la acel pas, mai am nevoie de experienta, multa de tot, apoi bani.
    @Marius – chef = bucatar. “Chef” e denumirea standard internationala in industria culinara ptr termenul romanesc “bucatar”.

  17. Cristi, eu stiu unde o sa sfarseasca toate cautarile tale… :)))
    si asta in doar cativa ani, max 5.
    O sa-ti aduci aminte de treaba asta sau nu, dar rezultatul o sa fie neschimbat! 🙂
    toate bune,
    marius

  18. @Marius – sper sa fie asa cum stii tu :). experienta utila voi avea atunci, te voi astepta insa pe tine cu investitia materiala si facem ceva aici, am deja o idee de magazin/local :d.

  19. in primul rind felicitari,e ceva nemaipomenit din pdv-ul meu ca un jurnalist de profesie sa faca fata unei provocari atit de mari,precum slujba ta de chef intr-un restaurant!in rest,iti urez sa gasesti linia aceea fina de echilibru dintre munca si placerile simple ale vietii,de care sa te poti bucura in tihna!spor in toate si decizii care sa-ti aduca ceea ce-ti doresti!

  20. mane, esti un model pentru multi. keep it up

  21. @Simona – iti multumesc din suflet, asa sa fie!
    @Arhi – multumesc, nu cred insa ca sunt ptr cineva model :). toate bune!

  22. Sunt onorat ca te cunosc.

  23. […] zonă, a emigrat în Irlanda. Vă spun, când sunteți la pământ, puteți lua situl lui de food, citiți cât de mult luptă să facă ceva și sigur vă recăpătați speranța. Știu, nu e articol de […]

  24. Te inteleg perfect.Am fost in aceeasi situatie la finele lui 2011 cand am hotarat sa renunt la a face ce-mi place cel mai mult si am ales o cale de mijloc,am ales sa-mi fac timp si pentru mine si familia mea.Cum stim cu totii,viata e al naibi de scurta si e pacat sa ne ingropam doar in munca. Iti doresc sa-ti gasesti echilibrul despre care spui si da,esti un exemplu pentru multi.Un an plin de realizari!

  25. Draga Cristi, e clar ca uleiul si apa nu se amesteca, orice ai face, fie vrei 2000-2500 eroi in Occident, ca sa traiesti mediu sau pe acolo (la cum creste costul vietii…), si muncesti 12 ore pe zi, mai mult sau mai putin haotic, fie vrei sa-ti traiesti pur si simplu viata, pe mai putini bani (acceptand evident diferenta din RO, eventuale mosteniri etc).

    Pomeneai undeva ca ai un copil – pai treaba se impute big time.
    Mia de euro se duce lunar numai la ala micu’. Cu varsta incep si cheltuielile medicale – unii plecati regreta deja mica spaga de la spitalele romanesti+ asigurare medicala, care face ca o operatie banala, de pilda, sa coste sub o mie de euro, fata de sumele astronomice din IR.

    Daca eu personal regret o chestie – e ca n-am plecat afara cu green card (US)la 24 de ani. Acum la 37 traiesc lux in RO cu 800 euro, din 2 chirii plus dobanzi, in casa proprietate, in timp ce afara as da banii astia pe 50 mp chirie. Ramane totusi regretul, intelegi tu 🙂
    Oricum, traiesti intr-o tara (mai) normala la cap, si poate reusesti sa te obisnuiesti cu cele 12 ore de munca pe zi.

  26. Buna, Cristi, am citit cu interes articolul tau, si ma bucur pentru saltul profesional de la restaurantul asiatic la restaurantul de hotel de patru stele. Sunt conviinsa ca ai invatat o gramanda si ca ai sa pleci de acolo cu o vasta experienta. E alegerea ta daca vei ramane pe acest drum sau vei pleca pe altul. Cred ca in orice bucatarie mare de pe lumea asta se lucreaza imens, si stiu foarte multa lume in occident care are ziua de lucru de 12 -14 ore. Inclusiv fiica mea in spital, ca medic, sau fiul meu intr-o firma de IT.
    Viata personala e redusa la cateva ore la sfarsit de saptamana. Sigur ca trebuie sa fie un echilibru intre munca si rasplata. Marea dilema: ai poate bani dar nu ai timp sau ai timp cu carul si nu ai bani….nici aceasta a doua varianta nu face sa creasca calitatea vietii..si spun asta, desi, fac parte, sa zicem asa , din generatia Hippy 🙂
    Iti doresc mult succes , iti doresc sa iti gasesti adevarata chemare, sa te stabilesti pe o nisa sociala care ti se potriveste si sa auzim numai de bine !
    Dana

  27. interesant este si trecutul tau, rabdare si prseverenta cit carul cine stie trbuie sa sa ajngi un geims oliver de rominia. salut cristi sa ma prezint sunt trandafir romeo din bacau am 38 ani casatorit si un baiat de 2ani jumate, ceva asemanator misa int,si mie dupa 12 ani de costructii de grecia 2009-2012 ne mai fiind de lucru mam dus la un fast food grecesc souvlaki sin 3 sezoane am invatat tot ce trebuioa sa in vat cu secrete cu tot seful dadindule gresite am furat meserie fac tzatziki cum putin stiu sal faca baituri pt, frigarui etc..bun la onamentat platouri sotia mea a lucat 4 ani in restaorant grecesc ajutor,in fine dupa prima zi de lucru arzindumi miinile la gril si placa am zis cine naiba ma pus sa cer de munca in restaorant dornic sa invat si lucruri noi acuma nas da munca intrun restaorant pe constructii chiar si ca khitcen porter lucrind in 2000 la restaorantul boticeli in thepal bar la spalat de vase. am inteles ca intrun viitor apropriat ai vea sati deschizi afacerea ta iti doresc mult noroc cine stie poate vei avea nevoie de angazati seriosi. miam deschis acu doua luni in bacau un fast food grecesc na mers e saracie prea mare in tara as vrut mult in irlanda vazind cu ochii mei ca mergeau bine in 2000 dar cu cine pot sati dovedesc cu acte cu poze…na mai putut sa ma ajute nici sotia afilnd acu o saptamina ca baiatu are autism ..

  28. paste fercit tie si fam. tale

  29. […] sase luni am scris un alt articol asemanator cu cel de astazi: va povesteam atunci cum am decis in toamna anului trecut sa parasesc restarantul asiatic in care am muncit un an si […]

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>