Viata in restaurant (5): Son
Cristi Roman
27 June 2011
HOT, RESTAURANTE, VIAȚA ÎN DUBLIN, VIATA IN RESTAURANT
2,221 views
23 Comentarii
Trimite pe mail
Son e un simplu nume. Son e de o varsta cu mine. Son e thailandez. Son de-abia vorbeste engleza. Son face spectacol. Son e cel mai bun. Son e cel mai om. Son e colegul meu de la restaurant.
Son (se citeste cum se scrie, nu in varianta engleza) e omul pe care-l apreciez cel mai mult de la munca si caruia ii doresc tot binele din lume. Tuturor oamenilor le doresc tot binele din lume, dar am cativa carora le doresc un picut mai mult decat atat: Son e unul dintre ei.
Son e cel mai talentat si apreciat chef din restaurantul asiatic in care lucrez.
Au existat cazuri in care au venit oameni din alte tari pentru a-l vedea in spectacol. Specializat pe stilul teppanyaki (gatirea live a mancarii, pe plita incinsa de otel, in fata clientilor), Son e insa un mare artist cu ustensilele pe care le foloseste: le arunca in aer, le prinde, le arunca pe spate, le prinde cu maini diferite. Arunca ouale in aer si le prinde cu calm inapoi cu mica “mistrie” cu care se joaca apoi cu alimentele pe plita incinsa. Arunca in aer cu solnitele de sare si de piper, le prinde iar, le “impinge” cu cotul in aer si le prinde apoi pe la spate – si spectacolul continua in acest fel.
Son e un om bun
De la Son am invatat ca in fiecare zi vin exact trei porumbei in spatele localului, care isi asteapta orezul. Son le da mereu orez si vorbeste cu ei. Cu unul din porumbei e amic bun, acesta avand curajul de a-i manca din palma.
Son a plecat de mult din Thailanda, e divortat, a muncit prin Cipru si prin Anglia, de unde a ajuns apoi cu barca in Irlanda, acum niste ani 
.
Son nu are aere, Son ma ajuta constant atunci cand poate. Sper sa nu uit niciodata lucrul asta daca voi ajunge chef. Fiindca unii uita, din pacate.
Uneori stam impreuna si decorticam cu mainile zeci sau sute de creveti, lasand doar codita: cand eu fac unul Son a facut deja 4 . Mainile lui i s-au format in atatia ani de gatit.
Son nu vorbeste engleza
Son are o problema: vorbeste prost spre deloc engleza. Din fericire o intelege. E o problema in masura in care, din pacate, nu poate ajunge la unele femei irlandeze care uneori ii fac cu ochiul, incinse la propriu si la figurat, de la gatitul live si spectacolul oferit. In societatea irlandeza dialogul este foarte important, si daca nu tii si tii si tii si tii si tii si tii de vorba o femeie, si iar o tii de vorba, cam greu sa mergi mai departe cu ea. Mi-a zis odata ca nu are noroc fiindca nu vorbeste engleza, si atunci se incheie orice forma de a incepe o discutie sau o relatie cu o femeie irlandeza. Mi-au dat lacrimile, fiindca superficialitatea oamenilor este o constanta in orice colt al Planetei. Stiu ca e firesc sa existe un dialog, si e greu sa se dezvolte o relatie fara a exista un dialog intre doi oameni de sexe diferite, insa…
Cand se enerveaza, insa usor, daca este inca singur la munca, si ceilalti colegi inca nu au venit, zice doar atat: “No Superman”, fiindca trebuie sa faca singur toata pregatirea.
“Falai”
“Falai!”, spune uneori Son si acum stiu ce inseamna acest cuvant. Este in engleza. Desigur, in engleza lui Son. Dar multa vreme m-am chinuit sa-mi dau seama ce inseamna acest “falai”. Va zic? Nu, mai stati cateva randuri .
Cuvantul este atat de comic incat acum cam toata lumea din restaurant il foloseste cand vine vorba de…..dar hai sa va zic, sa nu va mai fierb atat la aburi: “falai” e, de fapt, “fried rice” – in pronuntia inegalabila a lui Son. Am incercat in gluma, de cateva ori, sa-l fac sa pronunte corect, l-am tachinat, dar nu reuseste: pur si simplu e complicat pentru el.
Son e un ardei iute
Cred ca Son a fost un ardei iute in alta viata. Fiindca e cel mai bun prieten al lor acum. Ii mananca la fel cum eu sau tu, care citesti acum acest randuri, draga prieten, mancam seminte de dovleac sau bucatele de ciocolata buna, de calitate. Musca din ei cu pofta – intotdeauna are 3-4 chili rosii micuti EXTREM de iuti la indemana, atunci cand mananca.
Din pacate si cand gateste pentru staff Son pune o gramada de chili . Acum s-a mai invatat si parca pune ceva mai putin, de cand i-am tot batut obrazul si l-am intrebat daca vrea sa ma omoare .
“Foame”
Ei bine, cuvantul asta il stiti cu totii. Il gandim si-l pronuntam zilnic, de cateva ori . Acum insa il stie si Son. Fiindca l-am invatat eu, cum altfel . De-abia il pronunta, cea mai uzuala forma pe care o foloseste fiind “fome” . Dar acum stie, cand ma aude spunand “foame” si are timp, face rapid ceva de mancare. Sau la final de zi, cand urmeaza sa mancam cu totii, vine si-mi zice “foame” .
Iar in poza de mai jos, facuta pe 16 martie, faceam curatenie si aranjam salonul pentru St.Patrick’s Day.
Cam aceasta este povestea lui Son. Daca aveti in jurul vostru oameni pe care ii apreciati si la care tineti atunci bucurati-va de ei si rugati-va pentru binele lor, in modul in care fiecare intelegeti sa faceti acest lucru.
Sa aveti o zi buna!
Da’ ce frumos ai scris! Si ce m-ai facut sa rad cu unele fraze
)).
. Bravo Son pentru ca esti asa cum te descrie Cristi.
Ma bucur mult pentru tine ca ai asa colegi (coleg).E maaaare mare lucru si un plus de avant in ceea ce faci.
Bravo, Cristi! E cel mai reusit post al tau! (nu ca restul nu ar fi dar la asta ai imbinat asa de bine povestea cu umorul incat e cu mare lipici si-o sa vin sa-l recitesc
ps. “No Superman”:))))dragu’ de el
)
27 June 2011 la ora 08:39