Home » HOT, REPORTAJ FOODBLOG, RESTAURANTE

Guest post: Aventură în Africa de Sud

6 January 2010 HOT, REPORTAJ FOODBLOG, RESTAURANTE 1,617 views 2 ComentariiTrimite pe mail Trimite pe mail

Unul dintre prietenii vechi ai blogului, și fost coleg de muncă, Sorin Stoian (a mai avut texte despre Olanda sau New York pe acest blog), a fost în decembrie în Africa de Sud, cu serviciul. Așa că l-am rugat să vină cu un material culinar. Ce a ieșit, aveti mai jos, cu textul lui.

GREEN DOLPHIN – JAZZ & FISH & SEAFOOD

Cape  Town, decembrie 2009. 6 luni până la Cupa Mondială.

Şedinţă până seara. Se termină şedinţa. Pe mobil apare un sms cu număr de Irlanda. Cristi, bineînţeles.

“Te rog, dacă ai timp, încearcă să găseşti un restaurant tradiţional, fă ceva pentru Food Blog din Africa de Sud”. E târziu pentru a mai ieşi afară din hotel la ora 7 seara, mai e puţin şi se întunecă. Aşa am fost avertizaţi de prieteni care au mai trecut prin această ţară frumoasă dar, din păcate, cu oameni săraci încă şi nesigură.

Plec în port cu un coleg. Portul oraşului Cape Town a fost refăcut acum zece ani de o companie britanică ce a creat multe locuri de muncă în scurt timp, dezvoltând în ceea ce era o paragină totală  un modern complex cu mall-uri şi restaurante cu terasă pe chei şi la etaj. Acum portul e denumit Waterfront şi e unul din atracţiile turistice ale Cape Town-ului.

Ne sare în ochi un restaurant elegant, denumit Green Dolphin, situat pe chei în golf, alături de multe altele. Alături, din apă, lăngă bărcuţele ancorate, se hârjonesc câteva foci, super prietenoase cu copiii aflaţi pe mal, care sunt uimiţi.

Green Dolphin are jazz-band care cântă live înăuntru, dar pe terasă se pot auzi sunetele inconfundabile ale unui contrabas, ale setului de tobe şi ale pianului. Doi albi şi un negru cântă de zor înăuntru, jazz de improvizaţie.

Scurt, două beri Castle (Cape Town-ul deţine în centru şi un castel construit de olandezi prin 1666) şi două de mâncare Line Fish – după spusele chelnerului, o dorada gătită în stil sud-african. În scurt timp, apar şi porţiile, amândoi am comandat la fel. Gust excelent, alături găsim si un fel de pachetel de primăvară care conţine un piureu de legume. Preţul – cam piperat (20 euro porția de mâncare și vreo 3 euro berea la 0,33l), dar probabil au o pâine de mâncat din asta şi chelnerii politicoşi şi formaţia de jazz. Iar decorul e deosebit. Voiam să comandăm iniţial un Seafood Platter dar era 42 de euro şi am zis pas.

Pe la 8,30 plecăm. Începe să se întunece dar afară sunt 23 de grade, după ce zilele precedente, colindând după acreditări şi alte documente pe la diversele clădiri din centru, fuseserăm arşi de soarele nemilos al verii africane.

Nu facem mai mult de 10 metri  la ieşirea din zona mall-urilor, inundată de lumină şi foarte sigură şi iată, suntem abordaţi de un tip de vreo 2 metri , deşirat şi întunecat la piele. “I don’t want to commit crime, man, I have kids at home, they’re starving, I have a knife” – “Just go away, man” – vine răspunsul  nostru, dar după 100 m de mers întins cu individul la fel de insistent în urma noastră, decidem să facem stânga-împrejur şi africanul începe să ţipe disperat  “nu mă pârâţi la poliţie, o să mergeţi acum şi o să le spuneţi şi ei mă vor aresta…vă las în pace, mergeţi liniştiţi”. Nu îl ascultăm şi în câteva secunde suntem iar la lumină. Taxiurile sunt dubioase, maşini vechi  tip 80′s (Opel Rekord de exemplu) dar găsim cu noroc un microbuz care transportă turişti din Waterfront către un hotel de lângă cel al nostru. Urcăm în el şi răsuflăm uşuraţi. Pe drum sesizăm că tipul păşise către marginea drumului unde îl mai aştepta o persoană la fel de sărăcăcios îmbrăcată, ce până atunci stătuse în umbra, după nişte coloane.

Dar, pentru Food Blog, nimic nu e prea puţin, iată cronica, iată pozele.

Şi cine ştie, să sperăm că va fi totuşi un turneu final fără incidente prea multe pe străzi între englezi sau olandezi şi amărâţii care ies la cerşit după lăsarea serii.



2 comentarii »

  1. MULTUMESC OMULE MI-AI STARNIT AMINTIRI PLACUTE !
    FELICITARI -AI AVUT CURAJ SA PLECI DIN TARA, !
    FELICITARI PENTRU BLOGUL TAU ,ESTI CU ADEVARAT PASIONAT!

  2. multumesc, ma bucur.

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Voi șterge atacurile la persoană, înjurăturile sau reclamele dar și mesajele offtopic, pentru care există mailul.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>