Nandos – pui la grătar și tarte cu vanilie
Trimite pe mail
În weekend am intrat prima oară într-un restaurant Nandos (sincer nu știu dacă există în România, cînd am plecat noi nu exista), specializat în carne de pui făcută la grătar/plită încinsă, pe loc. Specialitatea o reprezintă ardeiul iute sau piri-piri în care este condimentată carnea.
Deși am ales primul grad de iuțenie din cele 3, tot a fost iute. Noroc că mai există o a patra variantă (carne marinată în lămâie/verdețuri), pe care cred că o vom alege data viitoare. Oricum, puiul îți vine la masă avînd infipt în el un mic indicator cu gradul de iuțenie
.
Nandos are multe specialități portugheze, din care nu lipsește unul dintre cele mai bune (și extrem de simple) deserturi din lume, după părerea mea, nata/pasteis de nata (din care am mîncat ca disperatu’, acum 8 ani, în Portugalia). Adică o tartă făcută din foietaj, umplută cu cremă de vanilie și apoi arsă un pic la cuptor.
Noi am luat un pui întreg, răscrăcănat și fript pe plită, alături de două garnituri, un piureu din cartofi dulci (prea dulci, data viitoare nu mai) și legume sotate și amestecate cu sos de roșii (nici astea prea delicioase). Două limonade bune de tot, fiindcă bere fără alcool nu aveau (îh, dezavantajul mașinii).
Bun, mai revenim, dar luăm fără iute deloc și cu alte garnituri. Și bere, că aveau Sagres, portugheză!
foto pui: flickr.com/photos/sirmart foto natas: wikipedia.org

Sa inteleg ca sunt un lant de restaurante?
4 August 2009 la ora 19:29