REPORTAJ OLANDA: "Prins" – bucătărie balcanică printre lalele, papuci şi mori de vânt
Text de Gabi Dinescu (Travel Blog)
Beekbergen este un orăşel mic, cosmopolit, aflat în centrul Olandei. E renumit prin crescătoriile de cai de rasă şi profesorii de echitaţie. Mi-a trebuit însă mai bine de o lună ca să găsesc aici un mic local numit “Prins”, ceva între un restaurant şi un fast-food, cu personal olandez şi patroni balcanici, căci el este turc, iar patroana, româncă. O mică ciudăţenie într-o ţară, care deşi exagerat de tolerantă, acceptă cu greu astfel de situaţii. Şi totuşi am văzut-o şi pe-asta.Evident că nu puteam să ratez aşa ceva, mai ales că am oarece preferinţe culinare musulmane. Localul destul de micuţ, se servea şi la mese, însă mulţi luau la pachet.
Am comandat, la recomandarea Danei (patroana), Doner Kebab la farfurie, 10 EUR porţia, şi n-a fost rău deloc, mai ales într-o ţară în care zgârcenia proverbială face ca porţiile să fie în general mici. Aici în nici-un caz nu se pune problema de aşa ceva. Priviţi poza, să vedeţi cât e farfuria pe lângă sticla de Heineken.
M-am cam chinuit să mănânc tot, însă ce voiam să evidenţiez este combinaţia exotică din farfurie: pe lângă doner-kebabul şi cartofii prajiţi, o interesantă combinaţie de legume (roşii, castraveţi, salată) şi fructe (pară, pepene galben, portocală şi mandarină), care efectiv m-a dovedit, cu atât mai mult pe mine, unul care nu s-ar fi atins în alte condiţii de pepene galben.
Nu m-am mai mirat atunci de ce la “Prins” e tot timpul aglomerat în timp ce prin celelalte cârciumi din zonă cam bate vântul.
Gabi Dinescu, colaborator


Cu adevarat mare portia, cred ca poate fi consumata si de 2 oameni.
28 November 2007 la ora 11:53