Home » BLOGGERI GURMANZI, GURMANDUL ROMAN, PAPABUN ÎN BUDAPESTA, RESTAURANTE

Restaurant inedit Budapesta: All you can eat – 10 euro

În vacanţa de la Budapesta de la finalul lunii mai, gazda noastră, Roby, ne-a dus la un local extraordinar: Mongolian Barbecue. 2500 forinţi (1o euro) de persoană, sumă fixă, şi să vedeţi ce-a urmat!


Cum e sistemul: vii şi te aşezi frumuşel la masă. “O bere, un suc, cu ce vă servim?”, vine un chelner imediat. Ţi se aduce în faţă un meniu: o foaie de hîrtie A4: 3 feluri de ciorbe, 3 de antreuri, 3 de fel principal, 3 deserturi. Noi fiind 3, am luat fiecare altceva, ca să gustăm din tot. Porţiile sînt micuţe, numai la fix să-ţi satisfaci poftele. În acest timp, berile şi sucurile curg.

Buuuuuuuuun! Şi acum începe masa: te ridici în picioare, te deplasezi 5 metri pînă într-o mare încăpere unde dai peste următoarele: două galantare (jos stînga) a cîte 8 spaţii, pline cu carne crudă: 16 tipuri de carne crudă, marinată sau condimentată. Ia fiţi atenţi ce se găseşte în galantare: în afară de tradiţionalele porc/pui/raţă/curcan/peşte, mai daţi peste carne de cal, de capră din Nepal, de somon şi tot aşa. Toate ciudăţeniile pămîntului! Îţi iei cu ustensilele ce vrei, îţi pui în farfurie, iar farfuria o duci la un bucătar (foto jos, mijloc) care-ţi găteşte carnea în faţă! După 5 minute, cînd carnea e gata, ţi-o pune pe altă farfurie şi mergi spre al treilea galantar (foto jos, dreapta), plin cu garnituri: piure / cartofi prăjiţi / orez / salate / găluşti de cartofi / sosuri / etc.

Liniştit, te întorci la masă cu farfuria de friptură gata şi cu garnitura dorită şi te aşezi să deguşti! Dacă nu îţi e suficient, mai faci traseul o dată!

Asta înseamna pentru mine turism dezvoltat: mîncare bună, servire impecabilă, preţ bun, idei practice şi inedite, zîmbetul pe buze! Enjoy Budapest!



13 comentarii »

  1. Buna Cristi,
    Acest gen de restaurante este foarte raspandit prin intreaga Europa.
    Am mai vazut unul si mai simpatic, cu specific chinezesco-thailandezo-vietnamezo-asiatic in care mancai cat puteai timp de o ora (parca). Partea interesanta era ca in cazul in care iti ramanea mancare in farfurie, plateai o taxa de penalizare (mai pe scurt, nu te lacomi – ia in farfurie doar cat iti trebuie).

  2. Pot sa pun ramasag ca aia fac si profit din asta.

  3. Evident! Am uitat sa zic, era full!

  4. Zic ca ar trebui sa te lasi de blogging…
    “CristiRoman – PapaBun” all you can eat! for only…

  5. Cristi,
    Dupa cum ti-am zis, si-n Londra la Mongolian Barbeque e la fel. Asa ca: “ENJOY ULAN BATOR!” :D
    Ce nu ti-am zis e ca in Londra ca sa prinzi o masa acolo, trebuia sa ai rezervarea facuta de dimineata, daca nu chiar cu o zi inainte

  6. pe site-ul lor se spune ca 2500 de forinti este pretul doar pentru zilele din timpul saptamanii si doar intre 12.00 si 17.00. in rest, pretul e dublu. dar si asa, tot se merita…

  7. “mîncare bună, servire impecabilă, preţ bun, idei practice şi inedite, zîmbetul pe buze!” – unul dintre motivele pentru care iubesc America!

    cine stie,poate in curind o sa aduca cineva franciza si in RO..ramine doar sa mai gaseasca personal “cu zimbetul pe buze”

    si in Michigan avem vreo 4 BDs Mongolian Barbecue
    http://www.gomongo.com/experience/experience.php

  8. Update: sunt 13 in Michigan,nu 4!

  9. Miam, miam, mersi de pont. O sa incerc negresit cand ajung in Budapesta (si asta in curand, ca e la o azvarlitura de bat de Timisoara).

  10. kasha, cu placere
    ajungi repede, vezi adresa din site, e linga moszkva ter (statie mare de metrou – pe linia rosie).
    succes!

  11. asta sa fie pentru clientii zgarciti care nu lasa tips la restaurante , sa mearga in mongolia sau in alta tara si sa manance de 10 euro pana or crapa

  12. Am fost la acel restaurant. Minunat! Sincer! Si la ce preturi se practica in Budapesta, mi s`a parut foarte ieftin. Ce mi`a placut cel mai mult e faptul ca la ora 23:30, dupa ce mancasem foooarte bine, eu si 7 colegi de serviciu, a venit ospatarul, foarte politicos si ne`a anuntat ca daca mai dorim mancare sa mergem acum sa luam ca la 24:00 se inchide bucataria. Am recomandat aceasta locatie tuturor prietenilor care aveau de gand sa mearga in Budapesta.

  13. Cristi, am fost sambata (15 oct 2011) la Mongolian BBQ in Budapesta. Preturile s-au schimbat (noi am dat 5000 de forinti de persoana, dar asta pentru ca am fost sambata. La pranz, in zi nomala de lucru, pretul este acum de 3500 Ft).
    In rest, totul este cum ai descris: mancare excelenta si din belsug, ospatari amabili (desi foarte ocupati si cam uituci – au uitat pana si sa ne adauge un cocktail (groaznic! beah!) care nu era inclus in cei 5000 Ft. I-am reamintit noi si a fost foarte recunoscator.)

    Insa ai uitat sau nu ti s-a parut interesant sa mentionezi cravatele taiate care atarna pe fiecare stalp si grinda din restaurant. Fiecare insotita de o poza cu proprietarul cravatei si cu un chelner care i-o taie direct de la gat. Am aflat noi care este povestea lor. Cravata taiata si ‘public shame-ul’ sunt pedepsele pentru cei care au venit la restaurant, si-au luat carnea condimentata/marinata pe farfurie si au mers la masa sa o manance cruda, fara a trece pe la gratar. Noua ni s-a parut extrem de amuzant.

    Oricum, multumim pentru pont. In cazul in care mai ajungi si tu la Budapesta, noi iti recomandam restaurantul ‘impinge tava’ de la etajul 1 al pietei mari (Központi Vásárcsarnok). Am mancat si baut 2 persoane cu 1500 Ft, numai bunatati traditionale facute la ceaun sau cuptor. Restaurantul se numeste “Lingura de lemn” (nu-mi amintesc cum se scrie in Maghiara), dar e singurul restaurant. Restul sunt doar food stalls.

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Voi șterge atacurile la persoană, înjurăturile sau reclamele dar și mesajele offtopic, pentru care există mailul.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>