Home » RESTAURANTE

CRONICĂ: BOLIVAR – BUCĂTĂRIE SUDAMERICANĂ

4 March 2007 RESTAURANTE 250 views 32 ComentariiTrimite pe mail Trimite pe mail

Grupul Gurmanzilor Bucureşteni a ajuns sîmbătă seară la “Bolivar”, restaurant cu specific sud-american situat în zona Bulevardului Dacia, sector 2. Şi de această dată am fost 10 persoane. Restaurantul e situat pe o străduţă liniştită, într-o zonă de case vechi, exact aşa cum este şi restaurantul.

1. Atmosferă.

Cînd am ajuns noi, la ora 20:30, localul era destul de gol. Ne-a izbit bunul gust, spaţiul generos şi salonul care ne-a fost repertizat: o încăpere, situată la etaj, doar pentru grupul nostru. Serviciul a fost foarte bun, muzica sud-americană doar pe fundal, cald, iar baia – una dintre cele mai bune de cînd testăm restaurante. O desfătare!

2. Mîncare şi preţuri.
Mîncarea sud-americană cu care ne-am desfătat noi a fost una consistentă dar nu grasă. Din contră, cred că a fost una dintre cele mai light mese pe care le-am avut de cînd testăm restaurante. Carne, orez şi legume, iată elementele din care ies o multitudine de combinaţii.
Să o luăm cu începutul. Poza principală, de sus, reprezintă Brochetas de Pollo con Verduras Salteados, 24 lei (frigărui de pui cu legume asortate trase la tigaie). Ce s-a mai mîncat? Eu am luat Frito de chancho, 21 lei (ceafă de porc la tigaie, cartofi dulci şi ceapă roşie, foto stînga). Sincer, a fost chiar extralight mîncarea mea, în comparaţie cu ce mănînc de obicei, dar cred că ficatul meu s-a bucurat.
Alte feluri comandate: Arroz chauffa de pollo, 21 lei (Carne de pui, orez, ardei gras, ouă, ceapă, sos special, foto stînga), Pollo con verduras en salsa fusion, 25 lei (pui, ardei gras, orez, ceapă, ginger, sos fusion), Lomo fino de Res con verduras, 25 lei (Muşchi de vită, orez, ardei gras, ceapă, ginger, sos fusion, foto 2 mic), Brochetas de pollo con verduras con arroz con champinones, 21 lei (frigărui de pui cu orez cu ciuperci şi parmezan, foto 1 mic), Lomo saltado con arroz bianco, 29 lei (muşchi de vită, roşii, cartofi, sos, orez alb, foto 3 mic), plus două salate enorme pentru cine a ţinut post: ensalada del cheff (foto 4 mic) şi ensalada Argentina (foto 5 mic), 15, respectiv 12 lei.

Ca desert, am luat Turron de chocolate (prăjtură de ciocolată cu îngheţată de fructe (foto 6 mic), şi Peras Bolivar (Pere Bolivar). Ambele deserturi: 12 lei.
Am remarcat doar satisfacţie pe chipurile amicilor mei, iar mîncarea a venit în aproximativ 20 de minute, asta ca amănunt suplimentar legat de timpul de onorare a comenzilor.
Nota finală, pentru 10 persoane, a fost de 356 lei.

3. Băuturi.
Ca sortimente specifice, în afară de tequilla, diverse ceaiuri aromate, cafea cu alcool, există şi vinuri argentiene sau chiliene, pentru cine doreşte aşa ceva. Berea tradiţională a românului, Becks, a costat 5 lei, la sticlă.

CATALOG
- Atmosferă + locaţie: 9,5
- Servire: 9
- Gust mîncare: 9
- Preţuri: 8
NOTA FINALĂ: 8,87

CONCLUZIE: Dacă vă doriţi o masă liniştită, alături de prieteni sau de familie, departe de agitaţia puburilor centrale sau de forfota restaurantelor cu trafic greu, aici e locul potrivit. Părerea mea este că “Bolivar” e încă un restaurant necunoscut, dar care merită mai multă recunoaştere. Îndrăzniţi şi călcaţi-i pragul, avînd însă ceva bani în buzunare.

CONTACT: Strada Salcîmilor nr.9 , sector 2, lîngă Bulevardul Dacia. Telefon: (021) 211.4848 sau 0723.137.721. Site: www.restaurant-bolivar.ro

TESTATE PÎNĂ ACUM:
Louisenhof – restaurant german (13 ianuarie), nota 8,5
Don Taco – restaurant mexican (20 ianuarie), nota 9
Karishma – restaurant indian (27 ianuarie), nota 9
Mythos – restaurant grecesc (3 februarie), nota 6
Harbin – restaurant chinezesc (10 februarie), nota 8,5
Szekely Vendeglo – restaurant secuiesc (17 februarie), nota 8,5
Waterloo – restaurant belgian (24 februarie), nota 9
Bolivar – restaurant sud-american (3 martie), nota 8,87

Cristi Roman, PAPABUN

PS: La Tutunbol, jocul creat special pentru momentele în care aştepţi să-ţi vină mîncarea, în meciul dintre mine şi Radu, scorul a ajuns acum 8-8, după ce săptămîna trecută aveam 7-5. Grea înfrîngere!



32 comentarii »

  1. sunt impresionata, si in acelasi timp intrigata…..cum de ai retinut cum se numesc, si mai ales cum se scriu corect?? Hmm, si eu care vanam greseli de spellling…Felicitari…..
    P.S. Asta inseamna ca o sa iti placa si atmosfera din Paradisio, Salsa 3 si Salsa Picante (acesta din urma este un restaurant nou nout cu specific latin).

  2. Eu am fost impresionat la Bolivar, in primul rand, de liniste si de ambianta primitoare.

  3. La ambianta, intimitate si dotarile restaurantului l-as pune in fruntea clasamentului alaturi de Karishma. Mancarea este buna spre foarte buna cu portii mari la preturi medii. Ne vom mai duce la Bolivar, cu siguranta.

  4. Esti “carcotas” :)
    A fost cel mai bun restaurant, cel putin din ce-ai povestit si dai nota asa mica? Ai dat numai 8 la preturi, care nu mi se par deloc piperate, acum nu-mi dau seama de cantitate, insa eu la ce am vazut in poze si preturile pe care le-ai zis, nu as da sub 9. Gandeste-te ca e unu restaurant cu specific, nu e unul “la gramada”.
    Cred eu ca a fost bucataria prea “light” si asta e adevaratul motiv. Astept sa vad si parerile celorlalti colaboratori. :)

  5. Cristi,
    La Salsa Picante poate mergem cand mai vin in Buc, si-o luam si pe Celia, ca tot ne-a facut prezentarile :)

  6. Foarte placut la Bolivar, intr-adevar! Desi inca ramasesem cu gandul la bucataria persana (pe care am “scapat-o” si data aceasta), mi-a placut mult la Bolivar iar salata argentiniana pe care mi-am luat-o a fost foarte buna, cu inima de palmier si guacamole si multa- multa salata!

  7. gabi,
    sa o iau ca o invitatie??

  8. FIULE, N-AI UITAT NIMIC? ESTI SIGUR?

  9. Tutunbooooool! :) ))

  10. Eu cred ca e timpul k gasca celor 10 sa puna mina pe cintar, iar noi sa facem pariuri cu cit va creste greutatea totala in 3 luni :)

  11. Nu, sintem total impotriva unei asemenea propuneri:)))

  12. dora,

    cu ti s-a parut muzica de acolo??

  13. Celia,
    Ia-o ca pe o invitatie

  14. Destul de in surdina. Latino.
    Dar nu am fost foarte atenta la muzica, honestly.

  15. Va multumim pentru aprecierile frumoase pe care le-ati enuntat la adresa Restaurantului Bolivar.Suntem constienti ca mai sunt multe de facut dar atata timp cat o facem cu pasiune si respect pentru cei ce ne “calca” pragul, avem premisele unui viitor bun.Inca o data ,va multumesc in numele colectivului de la Bolivar,spunandu-va ca sloganul nostru – “Comida Magica”-este o realitate care trebuie sa fie descoperita de toti aceia care doresc sa guste din preparatele noastre.
    Fieger Savulescu-Director Restaurant Bolivar

  16. gabi,

    cu tot respesctul cuvenit, am sa refuz invitatia. Intrucat poate fi(si a si fost) interpretata ca un flirt.

    Alina,
    mersi de comentariu; era bun si pertinent, ar fi trebuit sa il lasi. Nu te feri sa spui ce crezi:P

    Pe sapatamana viitoare….gurmanzii mei scumpi si dragi :)

  17. Sorry ca am stricat ceva ce parea foarte telenovelistic…:) Celia si Gabi, ma veti putea ierta vreodata? Oricum, sunteti bineveniti, si separat, la degustarile noastre saptamanale.

  18. Miami, ok, deci asta este urmatorul restaurant pe care il voi vizita. Urmeaza apoi o cronica la mine pe blog.

  19. Pe mine m-au spart preturile …

    In rest bine ca e portia mare.

  20. Cristi, am mers pe mana ta si am fost vinerea trecuta acolo. E OK, se mananca OK, se bea (chilian) bine, direaza cam mult, insa, onorarea comenzilor. Daca la mancare e justificat (adica se prepara atunci), la bauturi cam stai cu setea-n gat. Atmosfera mishteaux, muzica asijderea, personal amabil.
    Victor Ciutacu

  21. Victor, ma bucur ca a fost ok. O sa-ti dau un mail sa-ti propun ceva, ca tot aveti voi suplimentul culinar si revista Good Food in trust.

  22. Astept cu interes mailul, insa revista Good Food e, in egala masura, si-n trustul nostru, si-n trustul vostru:)

  23. Da:))) Avem un trust mare, cu un mogul mare:)))

  24. foarte tare mi se pare testarea asta a carciumilor. bravo tie (si amicilor tai)!

    dar am o intrebare usor mai generala: cand spui “locatie”, te referi la vreo chirie? ca atmosfera+locatie nu prea e clar. ori o fi “location” romanizat?

  25. un restaurant ok, de nivel mediu; decor auster, temperatura destul de scazuta ceea ce nu prea ajuta la ‘atmsofera’, toalete curate. supa de pui a fost gustoasa si fierbinte, tocmai buna sa te incalzeasca pina la felul urmator, in lipsa unei alte surse de caldura; vita cu ardei gras, ceapa, sos fusion etc + orezul uscat (denumirea e mentionata in articol)e o mincare acceptabila- din pacate nu pot sa-i dau un alt calificativ, pt. ca nu provoaca cine stie ce trairi papilelor gustative. cam atit. poate la vara va fi mai placut- terasa e draguta, la fel si vila (exteriorul; interiorul nu e suficient de pus in valoare, in opinia mea).

  26. Eu sunt foarte nemultumit…

    Pe langa faptul ca preturile nu sunt sunt chiar mici, era sa dau pe 5 beri Heineken (care in meniu apareau cu 8 RON) 400 RON, adica 80 RON/sticla.

    Cand am vazut nota era sa pic pe jos, mai ales ca ramasesem sa o achit.

    Cand am indraznit sa sugerez ca nota ar fi cam dubla, mi s-a raspuns cu un nonsalant “imi pare rau”…

    Sincer, eu nu mai calc pe acolo, insa daca vreti adrenalina cand vine nota, succes !!

  27. Bolivar m-a dezamagit. Nota 9 e prea mult, parerea mea. Serviciul a fost de nota 5. Ca sa exemplific. Am cerut o sticla cu vin si doua pahare de suc. Cele din urma, au ajuns primele pe masa in fata baietilor (care erau cu masinile). Vinul la fete a ajuns ultimul. Sticla a ramas pe masa, cu dopul scos. Ne-am descurcat singure si ne-am turnat vinul in pahare. Asta, la un restaurant unde pe lista de vinuri nu gasesti nimic romanesc. Apoi, mancarea, nota 7. Portiile mici, cam fade… si scumpe. 23 de lei portia de vita cu sos, care mi-a adus aminte de bunica… fara sare, fara piper… sa nu cada greu… mama. Toaleta era curata, impecabila. Dar nu ca sa ma spal pe maini am mers la restaurant. Sincer, nu-l recomand.

  28. Pt anonima…

    Din cate stiu eu vita aceea despre care tu zici ca este scumpa vine tocmai din Brazilia si daca ai fii cunoscatoare ti-ai da seama ca in nici un caz nu o poti compara nici la pret si nici la calitate cu vita autohtona pe care probabil o platesti mai putin in alte locatii, iar cu sarea stai atenta ca face retentie hidrica si te trezesti cu celulita si vei plange si-o sa cauti toata vara numai produse light ca asa sunteti voi fetele, nemultumite tot timpul!
    Si apropo, cand mergeti la fite de dati 80 ron pe un muschi dar sunteti in vitrina, va place?
    Eu am mancat la Bolivar si a fost bun tot timpul dar acum nu putem avea toti aceleasi gusturi..nu?

  29. UN RESTAURANT BUN ACUM CEVA TIMP ACUM SA SCHIMBAT CEVA MANCAREA NU MAI ESTE ASA BUNA TOT TIMPU LIPSESTE CEVA NUVIL RECOMAND

  30. Nu se poate actualiza cumva site-ul acesta? nu de alta dar ultimele trei postari imi confirma parerea despre Bolivar.
    Desi lucrez in zona de mai bine de un an, am ocolit restaurantul acesta pentru ca era tot timpul gol. Experienta m-a invatat ca lipsa „musteriilor” nu este niciodata un semn bun. Ei bine, trebuia sa-mi ascult instinctul!
    La ora 20, inr-o zi de joi, nu eram decat 2 persoane in tot localul, iar chelnarita, desi se afla in camera alaturata, a aparut abia dupa 10 minute cu meniurile. O alta pereche venita ulterior nu a avut norocul nostru (chelnarita plecase sa ne aduca bauturile) si dupa 10 minute de plimbat prin local -inclusiv tropait ostentativ pe scari in speranta intalnirii cu vreun bastinas- au abandonat ideea de a cina acolo.
    Singurele feluri de mancare argentiniene erau vita si salata ce poarta in mod abuziv acest nume. La vreo alte 10 minute dupa ce comandasem, chelnarita a venit sa ne anunte senina ca nu are rosii pentru bruschete. La intrebarea mea pertineta: „pai atunci pastele arrabbiati cu le le faceti?” rapunsul a fost: ketchup! Imposibil de revocat comanda: mancarea se afla deja pe farfurii….iar duduia nu mintise!
    Inutil sa spun ca minunata salata argentiniana era saracacioasa, fada si …calda! Nici nu mai conta, pofta noastra de mancare nu mai era de mult prezenta.
    Macar cafeaua a fost cafea..primeste 2 puncte
    Ah da si era sa uit! Am mentionat ca eram doar doua persoane in local..ei bine, toata casa era luminata „a giorno”: risipa aceasta de energie atrage scaderea a 50de sutimi din nota pe care le-o acord.
    Nota mea :3!
    Pe scurt: ascultati-va instinctele! Si… va rog …..revizuiti cronicile!

  31. Nush ce se intampla la Bolivar ca de ceva timp incoace am constatat ca nimik nu mai este ce a fost.Si cum curiozitatea m-a impins mai departe am “sapat” si am dat de apa…Adicatelea :la Bolivar nu mai este cel ce era sufletul restaurantului,cel de care ne leaga mari amintiri, pentru ca acolo am facut nunta.Dl.director,specialistul sud-american al retetelor a dat bir cu fugitii cand restaurantul s-a vandut unei doamne care nu stie de capul ei.Trebuie sa stiti ca acolo cineva a amestecat asa de mult totul ca nu mai sti ce mananci.Este catar sau magar adica este italian sau sud-american sau strutzo-camila.Drequ stie ca am aflat ca nu mai au nici bucatar specializat in gastronomia sud-americana,au nishte bucatarese care au venit din alte locuri de munca unde erau la mare pret cotate,adica curatau doar cartofi,cica..Vinurile chiliene sau dus si ele pe apa Sambetei si nush ce poti sa mai bei acolo.Pacat de locul acela si de se intampla odata .Acolo am facut si ziua sotiei dupa ceea si tot in aceeasi ambianta s-a desfasurat.Acum trebuie sa cautam ceva ce ne mai poate satisface, dupa ce clocotea sngele in noi dupa cateva ritmuri latine ci cateva tequila baute sus in mansarda.Poate ne mai aude cineva de acolo ,cineva cu putere de decizie,daca mai exista ca sa aduca mancarea si servitul la nivelul cu care s-a consacrat Bolivarul.Daca nu,apa Sambetei poate sa va ajute si pe voi cei care ati reusit sa ingropati restaurantul Bolivar.

  32. Eu am fost prin ianuarie 2008 la “Bolivar”. Era intr-o oarecare zi de peste saptamana. Am stat la etaj, dar eram singurii doi oameni din tot restaurantul. Foarte linistit, foarte curat si elegant amenajat, muzica frumoasa si in surdina. Nu mai stiu ce am mancat (era ceva cu orez cu sos de legume), dar stiu ca a fost bun de tot (si mie nu prea-mi place orezul in general). La desert am avut ceva cu ciocolata si inghetata, cred ca fix ce e in ultima poza mica.
    Chelnerita a fost foarte ok (imi place ca poate sa-ti explice cam ce contine fiecare fel de mancare… la fel si la vinuri, te ajuta sa alegi – si-au vinuri bune).
    Nota pentru 2 persoane a fost de vreo 80 de lei (72+8). Nu mi s-a parut exagerat de scump. Am fost in carciumi mult mai proaste si m-a costat mai mult.

Mi-ar face plăcere să comentezi articolul.

Te poți și abona la comentarii prin RSS.

Voi șterge atacurile la persoană, înjurăturile sau reclamele dar și mesajele offtopic, pentru care există mailul.

Poți folosi următoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>